Iarna cu mașina electrică este într-adevăr foarte grea (mai ales la bloc)

By | January 28, 2024

Săptămâna trecută a fost un pic mai multă zăpadă. A fost și anul trecut un pic, dar parcă nu a persistat atât de mult sau nu a fost în zilele în care aveam eu treabă cu mașina. Așa că am avut ocazia să văd cum se descurcă trotineta electrică prin nămeți.

Vă spun, a fost absolut oribil. În prima zi de zăpadă mare a trebuit să dau într-adevăr zăpada de pe mașină.

Apoi în restul zilelor tot ce a trebuit să fac a fost să dau drumul la încălzirea în mașină din aplicația mașinii. Și să fac asta din apartament, de dinainte să cobor în parcare. Și apoi să cobor în parcare și să o găsesc așa:

Adică dezghețată și cu căldurică în interior, gata de drum. Știți cât de nasol este să nu mai stai ca un pinguin în frig, dând din racletă în fiecare dimineață? Știți cât de nasol este să nu trebuiască să aștepți să se încălzească motorul?! Mi-a lipsit teribil această activitate.

Bine, ca să fiu perfect corect, nu mi-a lipsit chiar de tot, că am plecat și cu cealaltă mașină în vreo 2 zile și am stat acolo pe lângă ea așteptând să se încălzească motorul și să se dezghețe ușile ca să le pot deschide.

Acum lăsând sarcasmul la o parte, cine mă cunoaște știe că nu fac apologia mașinii electrice. Și electrica și termica au plusuri și minusuri și fiecare dintre ele poate fi mai potrivită decât cealaltă în funcție de nevoile fiecărei persoane. Dar pe cuvânt că mi se pare absurd că în anul 2024, această funcție de pornire a căldurii iarna (sau a climatizării vara) de la distantă nu există pe mașini muuuuult mai scumpe decât un banal Dacia Spring. Am fost dezamăgit să aflu că nici măcar hibridele sau anumite PHEV-uri nu au acest beneficiu. Este încă un aspect în care mașinile cu motor pe combustie se încăpățânează să rămână în urmă.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

9 comentarii la “Iarna cu mașina electrică este într-adevăr foarte grea (mai ales la bloc)

    1. Revo Post author

      Ba da, e doar apă acolo. Pe geamul șoferului am dat apa la o parte cu peria înainte să urc în ea, iar apoi am dat cu parbriz am dat cu ștergătoarele și aia a fost.

  1. Alex

    Cel mai nasol iarna cu masina electrica este momentul ala cand ar mai mers inca 10 minute de preincalzire. ????

    Reply
  2. GuestStar

    Dacă acele hibride pot să mențină încălzirea strict din baterie, atunci da, merge. Altfel, nu. Pentru că altfel nu sunt cu nimic mai bune decât cele tradiționale pe care le vezi la ralanti 20 de minute ca să se încălzească/dezghețe.

    Alternativa e un spray anume pentru dezghețat geamurile. 3 fâsuri mai târziu, te urci în mașină și pleci.

    Reply
    1. Revo Post author

      Ce spray folosești tu de-i așa eficient? Că eu cumpărat un Dr. Marcus și-s mai degrabă 30 de fâsuri înainte să se dezghețe ceva.

  3. Sorin

    Pe de alta parte, am dat jumatate din pretul unui Spring pe un loc se parcare subterana. Nu mai trebuie sa dezghet masina pentru ca nu mai ingheata. Ma urc in ea, pornesc incalzirea in scaun si plec.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: