Never forget! Niciodată, nimic din Rusia

By | March 2, 2022

Când a apărut Yango în România eu am fost printre cei care l-au privit cu uşor scepticism, dar nimic mai mult. L-am folosit de 2-3 ori, nu m-a dat pe spate, nu l-am promovat mai departe şi îmi propusesem să nu accept reclamă sau orice pe acest subiect.

Totuşi, intrarea Yango în România a fost foarte controversată. Erau însă atunci nişte persoane foarte înverşunate, care atacau serviciul pe unde îl vedeau menţionat şi spuneau ceva de genul: “după tot cea ma îndurat din partea ruşilor, cum puteţi să folosiţi acum un serviciu rusesc?

Ţin minte că atunci mi s-au părut extremişti aceşti oameni. Mă gândeam: “Au trecut totuşi 30 de ani de când nu am mai avut mare lucru de împărţit cu ruşii. Cred că ar trebui să privim mai echidistant lucrurile”.

Ei bine, iată că suntem în 2022 şi ruşii par aceeaşi ruşi ca acum 80 de ani. Nu neapărat oamenii de rând, care sunt doar îndoctrinaţi (cum eram şi noi înainte de ’89), ci conducătorul lor şi politica lor. Iată că cei care încă se fereau de ruşi aveau dreptate. Dacă România nu ar fi fost în NATO şi în UE, am fi putut fi noi în locul Ucrainei.

D-asta zic că ar trebui să ne fie o învăţătură de minte, inclusiv mie. Never buy russian stuff. Pentru că orice leu (sau euro) cheltuit pe un produs din Rusia, contribuie de fapt la planul măreţ al criminalului Putin. Nu poţi avea o companie de succes în Rusia fără să fii controlat şi forţat să colaborezi (bineînţeles, în termenii lor) cu statul rus.

Îmi pare rău pentru rusul de rând, dar asta e. Dacă voi avea alternativă, voi alege oricare alt produs care nu este din Rusia, chiar dacă este mai scump sau mai prost.

Şi la fel şi cu produsele chinezeşti, acolo unde se poate.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Never forget! Niciodată, nimic din Rusia

  1. Andrei

    Revolutu’ nu e tot rusesc la baza, disimulat in blana de oaie ?

    Reply
    1. Revo Post author

      Nu știu ce să zic despre Revolut.
      Fondatorii sunt un rus și un ucrainean. Teoretic ar trebui să fie neutri. Rusul chiar donează din averea lui pentru victimele războiului. De ucrainian nu mai zic, că îl înjură pe Putin peste tot.
      În același timp, tatăl rusului e ceva șef (General Director of Science) la Gazprom. Și nu ajungi mare șef la Gazprom dacă ești anti-Putin. Posibil ca tac-su să îi fi deschis niște uși lui fi-su și să fi garantat pentru el, posibil ca Revolut să fie sub control rusesc.
      Sau posibil ca fi-su să nu împartă de nicio culoare viziunile lui tac-su și să fi făcut totul pe barba lui. Greu de spus.

Spune-ți și tu părerea: