Noutăți de la Google I/O 2013 part I

By | May 30, 2013

Săptămâna trecută a fost Google I/O 2013, un eveniment în care șefii de la Google ies la înaintare și prezintă cele mai noi produse și servicii. Am văzut că nu a scris nimeni despre conferință așa că m-am autosesizat. M-am uitat la tot show-ul care a durat 3 ore și am scos câteva idei. Pe care le voi grupa în 3 posturi separate, pentru că risc să devin plictisitor.

Mi-a plăcut că anul acesta s-au concentrat mult mai mult pe ceea ce i-a consacrat: software. Sintagma preferată a fost “you can try it out now”, nu au lăsat lumea să aștepte. Update-urile erau deja disponibile pe măsură ce le prezentau. Nu au lansat o variantă nouă de Nexus 7 așa cum se aștepta toată lumea. Singurul lucru nou pe partea de hardware a fost un Galaxy S4 cu software de Nexus.

Android

google_penetrare_android

Numărul de telefoane cu Android activate a ajuns la 900 de milioane, de la 400 de milioane în 2012. În poză avem harta cu zonele unde penetrarea Android este mai mică de 10%. Mai mult ca sigur, vor vedea multe telefoane ieftine pentru piețele emergente.

Google Maps a primit o îmbunătățire care ajută la o locarizare mai precisă, mai rapidă și folosește sub 1% din baterie pe oră.

De acum încolo, când ștergi o notificare de pe un device (să zicem un task din calendar), se va șterge automat de pe toate celelalte device-urile Android.

Google Play Game Services – Poți face o salvare la un joc pe un device și aceasta va fi disponibilă pe toate celelalte device-uri. Chiar și pe iOS și pe Web. Jocurile vor avea de acum încolo Multiplayer serios. Tot Google Play Services se va ocupa de asta. Drăguț, dar încă nu au spus când va fi disponibil.

Google Play Music All Access – Poți face abonament lunar ca în cazul iTunes sau last.fm. Costă 10$ pe lună și încă nu este disponibil decât în America. Nu ar avea succes în România. Deja avem last.fm, Deezer (Orange) și Zonga (Vodafone) și nu se înghesuie nimeni la ele. Bine, au și puține melodii în arhivă.

Odată cu chestia asta au arătat și noua interfață Google Music. Eu am primit deja update, puteți vedea în poze cum arată.

2013-05-16 19.25.16 2013-05-30 13.46.18 2013-05-30 13.47.02

Google Play for Education – O platformă cu aplicații educaționale grupate pe categorii de la preșcolari până la universități. Vor să facă parteneriat cu diverse instituții, fiecare student va primi o tabletă cu Android și un cont google. Profesorul poate selecta ce aplicații să instaleze pentru fiecare clasă în parte.

On a side note:

Samsung Galaxy S4 cu același software pus ca și pe telefoanele cu Nexus. Asta înseamnă că nu va avea toate inutilitățile și floricelele Samsung, va primi update-uri instant de la Google. Va fi disponibil în America din 26 iunie. Din păcate este cam scump. Nu știu dacă va ajunge și în România, nu cred că ar avea succes. Totuși, Nexus 4 a costat 400 $ la momentul lansării.

Au mai anunțat la câteva zile după conferință și un HTC One cu software Nexus. E amuzant că la noi d-abia a apărut HTC One, într-un singur magazin.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *