Păreri după un test drive cu Nissan Qashqai ePower – mașina cu motor electric pe benzină

By | May 29, 2023

Înainte de pandemie am testat vechiul Nissan Qashqai, adică facelift-ul modelului J11. Motorul de 1.3 pe benzină, cuplat la cutie automată.

Tot ce am văzut la interior era un Duster spartan, dar care încerca să pară altceva. Mașina îmi dădea impresia că de fapt aș cumpăra un Duster mai scump și efectiv nu simțeam justificată diferența de preț între 6-7000 de euro cât costa un Duster din 2010 și acel Nissan. Am ieșit cu ea pe autostradă, i-am dat pedală și … mă simțeam ca un pensionar care se duce cătinel cu căruciorul de cumpărături spre piață. Per total Qashqai era o mașină decentă, dar nu ceea ce căutam noi atunci. Mai ales nu cu acea cutie + motorizare.

Am făcut acest prolog ca să știți care este experiența mea cu Nissan Qashqai.

Zilele trecute m-am înscris la un test drive cu Nissan Qashqai ePower. Am făcut-o pentru că m-a intrigat ideea din spatele conceptului ePower. Adică o mașină cu motor electric permanent cuplat la roți și cu un motor pe benzină pe post de generator de curent. Practic roțile vor fi în permanență puse în mișcare de motorul electric, iar motorul termic de 1.5 litri în 3 cilindri nu face altceva decât să încarce o baterie din care motorul electric trage curent. A mai avut BMW ceva similar implementat pe i3, însă acolo era cu un rezervor mic, doar pentru situații de urgență. La Nissan ePower, rezervorul este unul de dimensiuni normale.

Mașina de test drive întârzia așa că m-am uitat la Qashqai-ul din showroom, care era un mild hybrid cu echiparea de top (Tekna Plus).

Exterior

Design-ul este o chestie subiectivă. Mi se pare că mașina arată bine și în ciuda liniilor mai asiatice îmi dă totuși impresia unei mașini conservatoare ca design. Nu-i o mașină după care să îți curgă balele, dar nici n-arată rău.

Două lucruri mi-au plăcut exterior și unul nu. Mi-a plăcut că (spre deosebire de Duster) are pragurile acoperite de uși și acest text scris sub far.

Nu mi-a plăcut banda cromată care-i fix în locul în care ai pune mâna să închizi ușa. Drept urmare, amprente:

Iată și o poză cu varianta ePower. Singura diferență la nivel de design este că varianta ePower are acea buză de plastic peste grilă. Ca să fiu sincer, mi se pare că ar fi arătat mai bine fără acea buză, dar nu-i un deal breaker.

Interior

Și nu-i rău de loc. Pot să spun că am fost uimit de interior, care acum arată într-adevăr ca un interior din 2023. În primul rând au folosit și alte materiale, în afară de plastic plasticos. Bordul e îmbrăcat într-un plastic mai moale, fețele de uși au și ele un plastic mai moale în partea de sus, apoi o piele ecologică (cea albastră).

Observați zona aceasta, care în jurul butoanelor are acea imitație de metal satinat.


Finisaj pe care îl regăsim și în zona schimbătorului. Schimbător care este chiar foarte tare ca design, apropo.

Îmi place că au mers pe butoane fizice în continuare pentru aerul condiționat. Și priviți și acea textură interesantă din partea dreaptă a pozei de mai jos, deasupra torpedoului.

Iar în final, volanul, care n-are neapărat ceva special, dar n-arată rău.

Bine, nu-i chiar totul excelent. De exemplu acea cotieră (care adăpostește un USB normal și un USB Type C) joacă stânga-dreapta. Ca și la 2/3 Toyota pe care le-am inspectat. De ce n-or fi în stare să le prindă mai bine? Nu știu.

Dar altfel, singurul loc în care amintește de Duster este în zona de jos a ușilor, care-i din plastic tare. Ceea ce însă este o alegere foarte bună în acea zonă a mașinii. Ah, și la portbagaj, care este la fel de spațios:

Doar că acesta-i pe două niveluri și are și agățătoare pentru sacoșe și priză de 12V.

Iată și interiorul mașinii de test, care era penultimul nivel de echipare (Tekna simplu, așa cum probabil am alege și noi dacă am cumpăra mașina). Nu-i cea mai fericită combinație de culori, dar se poate opta și pentru alta. Mai există o variantă de piele neagră la exterior + albastru foarte închis pentru suportul textil, probabil pe aceea am merge.

Singura diferență majoră este la scaune, care nu mai sunt îmbrăcate complet în piele cu acel pattern cu diamante, ci au doar suportul lateral din piele, iar centrul este textil.

Și schimbătorul arată un pic diferit. E glossy din păcate, dar asta-i viața.

Altfel, mi se pare că interiorul este chiar reușit și echilibrat între “conservator” și “bling bling”. Iar în echipările Tekna și Tekna plus are inclusiv plafon panoramic.

Are heads up display, sistemul de infotainment este bine integrat și destul de responsive.

Și un ultim bonus la interior. Mașina are 5 stele la siguranță, cu 91% protecție pentru pasageri.

Și aplicația de mobil mi s-a părut foarte tare. Din păcate nu poți porni climatizarea din aplicație, însă mi se pare că poți face mai multe decât cu aplicațiile celelalte pe care le-am încercat (Ford, Hyundai). Îți arată mașina pe hartă, îți arată dacă are vreo ușa deschisă, o poți bloca/debloca din telefon, poți seta alerte pentru depășirea unei anumite viteze, poți aprinde farurile și poți claxona.

Cum se conduce Nissan Qashqai ePower?

Neașteptat de bine. Este o diferență ca de la cer la pământ față de vechea versiune. Se vede că este o generație cu totul nouă.

Ca plăcere la condus aș poziționa Nissan-ul Qashqai cu ePower (188 CP) undeva la mijlocul drumului între Toyota Corolla Cross 2.0 hybrid de 200 CP (care mi s-a părut cea mai sprintenă) și Tucson-ul de 1.6 Hybrid cu 230 CP care mi s-a părut cel mai bărcos. Răspunde destul de bine la comenzi, nu mi s-a părut că are ruliu mare când am ieșit mai sportiv dintr-un giratoriu, a avut un pic de tangaj când am pus frâne mai bruște, dar în limite normale pentru un SUV. Suspensia este undeva la mijloc. Nici nu treci ca și cum ai trece cu covorul fermecat peste gropi, dar nici nu îți tasează vertebrele. Mașina se simte foarte agilă per total.

Asta pentru că fiind vorba de un motor electric care învârte roțile, mașina nu are o cutie de viteze, deci nu auzi un sunet de CVT obosit. Se aude însă motorul termic atunci când o accelerezi foarte puternic sau la viteze mai mari. Motorul intră atunci în funcțiune pentru a încărca bateria și se turează mai mult sau mai puțin în funcție de cum accelerezi. Este însă un sunet care mie mi se pare sportiv și plăcut, nu chinuit. Probabil din cauză că-i un motor în 3 cilindri. Din acest punct de vedere se simte ca și cum ar fi o mașină cu motor clasic.

M-am documentat un pic și despre acest motor de 1.5l (cod KH5T). Pare că este un motor japonez pe care l-au folosit pe Infiniti și care este destul de apreciat, inclusiv de cei care nu sunt fani ai motoarelor în 3 cilindri. Ca excentricitate, motorul are un actuator care modifică cursa pistonului în funcție de cererea de putere și astfel se obțin variații în rata de compresie și deci un balans optim între putere și eficiență. Puteți citi mai multe aici.

Pe lângă modurile de condus normal, eco și sport, mai are și un buton “EV”, care forțează mașina să meargă cât mai mult pe electric. Și că tot vorbim de recuperarea energiei, are și un buton de “e-Pedal”, care de fapt activează “one pedal driving“, ca la o electrică. Adică atunci când ridici piciorul de pe accelerație, frânarea regenerativă este foarte agresivă și aproape că oprește mașina.

Din ce am citit însă din părerile puținor posesori, s-ar părea că mașina nu este la fel de economică precum un hibrid clasic. Nissan spune că scoate un consum mixt de 5.4l/100 km. Speculez, dar cred că un 7 ar fi mai realist. De altfel atât am scos și noi în aproximativ o oră de condus:

Pentru noi nu contează asta însă. Noi vrem un hibrid pentru boost-ul de putere adus de motorașul electric, nu neapărat pentru economie, că la cât de mult circulăm noi anual, și un Hummer ar fi economic.

Ce nu-mi place în schimb? Viteza maximă este de 170 km/h. Nu o să comentez mai multe aici, o să spun doar că-i cea mai mică dintre cele trei luate în calcul și că până și Dusterul are viteza maximă declarată de 175 km/h.

Top 5 lucruri care nu îmi plac la Nissan Qashqai 2023

  1. Viteză limitată la 170 km/h.
  2. Garanție doar 3 ani. Mi se pare puțin în condițiile în care Toyota oferă vreo 6, Kia 7 ani și Hyundai 5 la mașină și 8 la baterie. Parcă n-aș vrea să testez totuși fiabilitatea acestui motor excentric pe banii mei.
  3. Apple CarPlay wireless dar Android Auto doar pe fir. Wtf, Nissan?!
  4. Sunete enervante. Nissan se laudă că a făcut parteneriat cu producătorul de jocuri Bandai Namco Group pentru sunetele de la această mașină. Bandai Namco sunt cei care au scos Pac-Man sau Tekken. Rezultatul? Mașina face zgomote enervante ca pe 8 biți atunci când deschizi ușile cu motorul pornit sau când apare vreo alertă. Fix asta îmi doresc, Nissan. Să îmi facă mașina și ca Pac-Man când îmi afișează sunetul de “check engine”.
  5. Consum mai mare decât la o hibridă clasică. E pe ultimul loc pentru că e mai mult din auzite și pentru că nu este așa de important consumul pentru noi.

Top 5 lucruri care îmi plac la Nissan Qashqai 2023

  1. Sprintenă și fun to drive.
  2. Nu are cutie de viteze. Un lucru în minus care să se strice.
  3. Interior cu personalitate. Vă spun sincer, acest interior este o reușită mare pentru o mașină japoneză. Comparativ, Corolla Cross are un interior de 2010.
  4. Plafon panoramic în echiparea Tekna. This is really cool.
  5. Are foarte multe elemente active de siguranță (91% protecție ptr. pasageri la EURO NCAP) și este super tehnologizată pentru gama ei de preț.

În concluzie

Nissan Qashqai 2023 este o cu totul altă mașină față de vechea generație. Nu mă așteptam să fiu atât de plăcut surprins. Qashqai ePower 2023 este mult mai plăcută de condus, interiorul este mult mai cizelat, mașina este super tehnologizată, are dotări bune și protecție foarte bună pentru pasageri. Modelul ePower nu are 4×4, consumă un pic mai mult decât un hibrid clasic și are viteza maximă limitată la 170km/h, dar nu le poți avea pe toate. Prețul de listă e undeva pe la 43.000 euro, dar cu diverse reduceri aplicate de dealeri prețul gravitează în jurul a 39.000 euro. Dacă în acest preț ar fi inclusă și o extra garanție de 3 ani, cred că ar fi o afacere foarte bună. Sau dacă nu, o extra-reducere, care să o aducă în zona de preț cu Tucson HEV (36-37.000 euro).

P.S: Test drive-ul l-am făcut la Badsi. Dealerul nu știa că în secret eu uneltesc să scriu acest articol. Și că sunt totuși interesat să cumpăr mașina. Voiam însă să punctez că dintre toți dealerii cu care am interacționat până acum (Toyota și Hyundai în principiu), tipul de la Badsi mi s-a părut cel mai profi și pus pe treabă.

În altă ordine de idei, voi ce părere aveți de Nissan? Ați avut Nissan? V-ați (mai) cumpăra Nissan?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

10 comentarii la “Păreri după un test drive cu Nissan Qashqai ePower – mașina cu motor electric pe benzină

    1. Revo Post author

      Nu-i neapărat rău, dar 200 e mai rotund și mai frumos.

  1. Nume de om inteligent

    “deci nu mai aștepți după un CVT obosit să schimbe vitezele. ”
    Auzi nu te supara, unde ai văzut tu CVT sa schimbe viteze? Ca eu am masina cu cvt si nu schimba nimic, e transmisie variabila continua, de acolo vine cvt.

    Reply
    1. Alex

      Desi ai dreptate, CVT e mult mai lenta decat o cutie clasica.

    2. Revo Post author

      Eh, am schimbat formularea, că aparent oamenii iau literal acea propoziție. Mă refeream la timpul de care are nevoie CVT-ul pentru a-și VARIA raportul de transmisie.

  2. DL

    Și sistemul de la Honda, numit e:HEV este de luat în seamă.
    Motor cu 4 CILINDRI în ciclu Atkinson, aspirat, o bijuterie, încarcă o baterie care dă curent motorului electric mare și cu un cuplu generos.
    Din motive care îmi scapă lumea nu știe de acest sistem de la Honda, care are deja 4 ani vechime ( a pornit cu Jazz)
    Mașină făcută în Japonia, și asta spune totul despre fiabilitate, și garanție mai mare – 5 ani sau 160.000 km (exceptând sistemul de propulsie hibrid care beneficiază de Garanția standard de 5 ani sau 100.000 km și de Garanția Extinsă de 5 ani suplimentari, fără limită de km)
    Cam în aceeași categorie de preț și mărime cu Nissanul testat ar fi Honda HR-V – https://honda.asko.ro/modele/hrv/
    Eu sunt în al doilea an de e:HEV ( la un CR-V) și în fiecare moment mașina mă face fericit – sistemul e:HEV este excepțional conceput și realizat.
    Ar merita făcut un tesdrive.

    Reply
    1. Revo Post author

      Ne-am uitat și la Honda. CRV este prea mare pentru noi, pentru că o vom folosi mult în oraș și o vom parca la bloc. HRV e foarte tare ca dimensiune, design și idee de motorizare. Însă din păcate are două mari probleme.
      Prima ar fi că din combinația de magic seats + dorința de a o face mai coupe au sacrificat și spațiu pe înălțime pentru pasagerii din spate (stai cu capul în plafon) și spațiul din portbagaj (doar 335L).
      A doua problemă ar fi că deși ideea din spatele motorizării este foarte tare, au mers totuși pe consum mic și a ieșit o mașină cam lentă. Motorizarea de doar 131 CP aduce mașina la 100 km/h în 10.7 secunde. Mi se pare mult prea lentă.

    2. Adrian Bangală

      Salut! Ca posesor de Qasqhai E Power Tekna din feb. 2023 vă pot spune următoarele:
      După 11500 km rulați consumul mediu este 6.6 pe bord (la pompă consumul variază cu +/- 0.1, 0.2 l/100km. Practic insesizabilă diferenta – bravo Nissan). Mașina este super confortabilă, suspensii bine calibrate și setate pe confort. Condusul este extrem de lejer fiind aproape electric, fără probleme și anxietăți vis à vis de încărcarea bateriei. În oraș și în aglomerație Nissan a proiectat un hibrid eficient și foarte ușor de condus. Consumul in oraș variază între 5.5 și 8 in cele mai grele scenarii (atenție, vorbesc de consumul pe 100 km acolo unde orice termica ajunge la 12-14 l). Nu faceți consumul mașinii pe distante scurte. Tot ce este sub 5 km ca traseu genereaza un consum de 10 l/100 km deoarece motorul când pornește încarcă puternic bateria și , astfel, ai un consum initial foarte mare care scade progresiv cu distanța parcursă. Deci, dacă aveți distante scurte de parcurs în oraș sau afară (sub 5-7 km) E power nu este alegerea corectă. După această distanță consumul scade semnificativ și se plafonează. Mașinii îi place aglomerația. Clar. În afara orașului, pana la 100 km/h consumul este între 5 și 5.5 l. Pe autostrada, la 120 km/h avem 6.5-6.8 l, la 130 7.2-7.5 l, la 140 peste 8. Nu sunt cifre apropiate de dieseluri ci sunt consumuri apropiate de termice normale. Dar și acest lucru este variabil in fct. de vreme, trafic și starea drumului. Cu siguranță, în lipsa autostrăzilor, valorile din țară vor fi mai mici. Cu titlu de exemplu, un drum Belgia, Germania, Austria și retur mi-a generat un consum pe 1950 de km de 7.1 la o viteza medie de 93 km/h si asta pe timp de iarnă (februarie). Germania e plina de blocaje iar chestia asta favorizează consumul Qasqhai ului. Am mers cu viteza maximă de 178 km pe ceas -175 pe gps. Viteza arătată in general este cu 2km mai mare față de gps. Recomand un condus calm cu aceasta mașină, inclusiv în modul Sport. Mașina răspunde bine la accelerări însă zgomotul de fundal al motorului în sarcină maximă sună ca un polizor (ca la hibridul asiatic, ce sa faci). Tot cu titlu de variate de consum, un drum dus întors Bruxelles-Amsterdam a generat un consum final de 5.5 l/100 km cu o viteza medie de 95 km/h, favorizat de limitele de viteza din Țările de Jos. Deci, față de drumul prin Germania, o medie mai mare de viteză și un consum mai mic.
      Masina este bine insonorizată, bine dotată și foarte faină de condus. Și E pedal și varianta de mod B vin cu regenerări puternice și recuperări de energie. Pilotul autoadaptiv e superb însă din punctul meu de vedere intervine puțin cam brusc și frânează puternic. Nu există momente de lipsă de putere, mașina trăgând bine la orice viteză. Cuplul motorului electric e constant. Instalația de aer condiționat e bine calibrată și eficientă, scaunele sunt confortabile iar sistemul de infotainment e ok. Nu am Bose pe ea dar se aude ok oricum. În schimb Android Auto cu fir e un maaaare minus. La fel lipsa unui torpedo refrigerat. Pt un SUV de peste 40000 de euro era mai mult decât necesar. Interiorul este chic și bine finisat, spatiile vitrate sunt suficiente. Asistență activă și pasivă de securitate la nivel foarte ridicat. Camere 360 ok și parcare foarte ușoară. Diametrul de bracare însă e mare, peste 11 m. Aici necesită puțină atenție. Senzorii sunt receptivi iar reacția pe bord este mult mai buna față de (ca exemplu) Peugeot 3008 (mașina anterioară). Am cauciucuri All season Michelin Crossclimat 2 puse din fabrică la cerere. Am comandat mașina la sfârșitul lui august și a venit la începutul lui februarie. Revizia se face la 1 an sau 15000 km.
      Sper ca informațiile furnizate să vă fie de folos în evaluare și, de ce nu, în plasarea unei comenzi (dacă considerați că mașina asta este ceea ce aveți nevoie)

    3. Revo Post author

      @Adrian! Salutare! Mulțumesc mult pentru comentariul detaliat și imparțial. Este de mare ajutor!

  3. C

    Nu imi dau seama din articol de capacitatea bateriei si de posibilitatea de a conduce masina pe distante scurte fara a porni motorul termic. Are si incarcare exterioara, ca un plug-in hybrid?

    Reply

Spune-ți și tu părerea: