Samsung a lansat noua gamă de televizoare QLED în România

By | April 13, 2017

Samsung a lansat în România gama de televizoare QLED pentru 2017. Am fost și eu la evenimentul de lansare și am profitat de moment ca să fac câteva sute de poze cu Galaxy S8 Plus-ul primit de la Telekom. Iată cum au ieșit fotografiile, în condiții foarte complexe de iluminat (fum, lasere, blitz-uri, lumini de diverse culori):

Revenind la TV-uri, QLED vine de la quantum dot LED TV. Tehnologia este nouă și are mai multe sensuri, însă în cazul de față, acești quantum dots au rol în conversia luminii în panoul LCD iluminat cu LED. Iată un clip pe care îl pun aici mai mult pentru că îmi place cum este realizat, decât pentru valoarea explicativă:

https://youtu.be/H_d6I21j41o

Cele trei atuuri pe care marșează Samsung în cazul acestei linii de televizoare sunt: Q Picture, Q Smart și Q Style. Primul se referă chiar la o luminozitate mai bună display-ului (de 2000 de niți), care se traduce astfel și într-o gamă mai largă de culori. Q Smart are de-a face cu noua versiune de Smart Hub, iar cu telecomanda unică (One Remote), se poate controla acum orice dispozitiv din sufragerie.

Q Style subliniază faptul că televizoarele au un sistem ce permite montarea foarte aproape de perete, ca și cum ar fi lipit (no gap), iar conexiunea între TV și oricare alt dispozitiv (consolă, STB, audio) se face printr-un singur cablu optic (Invisible Connection). Pentru că știu că vă plac pisicile, iată încă un clip:

https://youtu.be/-tEgl7U7JgM

În teorie, totul sună bine (cu excepția prețurilor :)). Acum trebuie văzut și care este diferența în practică între un TV LED și unul QLED. Dacă se simte o îmbunătățire, și dacă acest lucru justifică diferența de preț. Oricum, părerea mea este că cei care cumpără TV-uri din această categorie de preț nu le cumpără datorită specificațiilor, ci pentru statut.

Mai multe detalii despre noua linie de TV-uri puteți afla și de pe site-ul oficial Samsung.

Un comentariu la: “Samsung a lansat noua gamă de televizoare QLED în România

  1. Andrei

    Mult marketing…putine imbunatatiri.Rezulta un produs exceptional.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *