Samsung Galaxy Note 8 Review – merită 1000 de euro un telefon?

By | September 27, 2017

Chiar dacă nu am ratat nicio glumă despre generația anterioară, m-am bucurat că Samsung a ales să contine seria cu Galaxy Note 8. A fost un pariu riscant, dar judecând după reacțiile celor din jur, cred eu că a meritat. Toți cei care m-au observat cu el în mână au fost curioși să-l vadă mai de aproape, cred că și datorită prețului. După review, eu pot spune că este într-adevăr un telefon excelent, și nu doar un “S8 cu pix”, așa cum spun gurile rele 🙂

Telefonul este primit în teste prin programul Orange Smartphone Tester. E o competiție între mai mulți bloggeri, unde cele mai bune review-uri câștigă un telefon. Așa că dacă vrei să-mi faci un cadou de ziua mea, dă-i un share articolului 🙂

Specificații Galaxy Note 8 (SM-N950F):

  • Display Super AMOLED de 6.3″, rezoluție 1440 x 2960 pixeli, Gorila Glass 5, HDR10, 3D Touch;
  • Chipset Exynos 8895 Octa-core 4 x 2.35 GHz + 4 x 1.7 GHz; Mali G71 MP20 și 6 GB RAM;
  • Stocare internă de 64/128/256 GB, slot microSD (în loc de SIM 2) până la 256 GB;
  • Două camere foto de 12 MP, ambele cu stabilizare optică, una cu f/1.7, cea de-a doua cu f/2.4 și zoom 2x, filmare 4K;
  • Cameră foto secundară de 8 MP, f/1.7, filmare 1440p@30fps;
  • Dual SIM, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.0, NFC, căști AKG, USB 3.1 Type C;
  • Cititor de amprente, de iris, de puls, recunoaștere facială, busolă, barometru;
  • S Pen rezistent la apă;
  • Baterie de 3.300 mAh, Quick Charge 2.0;
  • Android 7.1.1, asistent Bixby, compatibilitate Samsung DeX;
  • Rezistență la apă și praf;
  • Preț: 969.01 € sau începând cu 595 € la abonament Orange;

Ambalare & Accesorii

În cutie avem telefonul, un pin pentru SIM, cablul de date, adaptor de rețea, căști, adaptor USB-A la USB Type C, adaptor microUSB la USB Type C și niște vârfuri de rezervă pentru S Pen, plus un clește cu care să le înlocuiești. Nu voi insista mai mult aici, dacă doriți mai multe detalii, puteți citi articolul de unboxing și prime impresii.

Abonează-te la canalul meu –>

Căștile “tuned by AKG” oferă o calitate audio foarte bună, mai ales că Note 8 scoate sunetul pe 32 de biți, la 384 kHz. Pe lângă acest lucru, oferă și active noise cancelling cu ajutorul microfonului încorporat. Singura mea problemă cu ele este că mi se par cam grele.

M-am bucurat foarte mult și pentru adaptorul de la microUSB la USB Type C, pentru că l-am conectat la încărcătorul de la S7 Edge și astfel am obținut două încărcătoare: pe unul l-am ținut la birou, pe celălalt acasă.

Design & Construcție

Inițial am zis “wow, un telefon mai mare decât S8+, asta ne mai trebuia“, dar mi-am schimbat părerea după ce l-am ținut pentru prima dată în mână. Marginile nu sunt așa rotunjite ca la S8+, display-ul nu are aceeași curbură. Per total este mai pătrățos și stă mai bine în mână. Ca și cu S8+, i l-am dat unui străin să ne facă o poză și nu a reușit din prima, era să-l scape. Ce-i drept, măcar aici există o scuză. Eram la sfârșitul turului fabricii Guinness.

Camerele de pe spate sunt la același nivel cu restul telefonului, așa cum îi stă bine unui terminal din anul 2017. Senzorul de amprente este poziționat însă la fel de prost ca la S8, greu de utilizat pentru stângaci. Şi butonul de Bixby este enervant, s-a activat de câteva ori când am pus telefonul pe o suprafață plană pentru a face o poză.

I-am testat și rezistența la apă în timpul unei ploi din Irlanda. Mă gândeam atunci că genul acela de vreme este motivul pentru care s-au inventat telefoanele rezistente la apă.

S Pen-ul este integrat discret în partea din dreapta jos a telefonului și face pop out când apeși pe el. Nu trebuie să-l tragi, ca la ultimul Note (3) pe care l-am avut eu.

Iată și o comparație cu S7 Edge:

Interfață Galaxy Note 8 + S Pen

În primul rând, de ce ți-ar trebui un “pix” la telefon? Eu l-am folosit cel mai mult ca să fac notițe pe screenshot-uri. Având în vedere “natura meseriei”, fac multe screenshot-uri, le las prin telefon și uneori uit motivul pentru care le-am făcut. A mai fost un moment în care aveam ceva de notat după dictare și mi-a fost lene să mă ridic și să caut un pix, așa că am scos S Pen-ul. În anumite aplicații poți scrie de mână cu S Pen-ul și se face automat conversia textului. Am testat acest lucru în Facebook Messenger și a mers. M-a uimit că nu îl poți folosi ca telecomandă pentru camera foto.

S Pen-ul este foarte bine calibrat, așa încât dacă apeși mai tare cu el pe display, telefonul recunoaște și îngroașe liniile. L-am folosit cu succes pentru a crea câteva opere de artă. Sau mă rog, picturi rupestre. Nu în ultimul rând, îl poți folosi pentru a crea un “live message”. Adică un .GIF cu textul tău. Mă gândesc că poate fi o funcție atractivă pentru un social media manager.

Dual Messenger este o altă funcție care mi se pare utilă pentru utilizatorii business. Poți instala două aplicații de Facebook, WhatsApp sau alte rețele sociale. De exemplu poți mapa contul personal și contul companiei. Având în vedere că telefonul este dual sim, funcția capătă și mai multă utilitate pentru WhatsApp.

Edge Panel-ul îl folosesc pentru aplicații pe care nu le verific așa de des. De exemplu acolo țin o scurtătură pentru ceasul deșteptător, pentru că nu o folosesc decât o dată pe zi, și nu are rost să ocup spațiu de pe Home Screen. Note 8 are acum și “perechi” de aplicații, pe care le poți lansa în același timp.

Always On Display a fost și el îmbunătățit. Bineînțeles, dacă scoți S Pen-ul, poți lua notițe direct pe el. Cu un dublu tap pe notificare îți deschide direct acea aplicație și tot de aici poți da skip, pauză sau stop muzicii pe care o asculți. Acum știe să afișeze și câteva wallpaper-uri din colecția “Infinity Display”. Cel standard este cu o constelație care își schimbă un pic perspectiva în funcție de modul în care înclini telefonul. La fel se întâmplă și pe Lock Screen sau Home Screen.

Apropo de Home Screen, acum poți aranja aplicațiile și într-o matrice 5×6. Şi pentru că telefonul este mare, poți să glisezi notification panel printr-un swipe în jos și de la baza display-ului. Nu trebuie să te mai duci cu degetul până sus.

Smart App Sound este o funcție care poate ruta sunetele de la aplicații diferite pe diferite surse audio, dacă sunt mai multe. Eu am acasă un sistem audio cu Bluetooth și am setat Note 8 să trimită muzica din YouTube sau Deezer la sistem, iar notificările de la Facebook, Instagram și Gmail să rămână pe telefon.

Bixby a mai avansat ca funcționalități dar eu îl văd în continuare inutil. Este singura funcție pe care noi, utilizatorii din România, dăm banii de pomană. Eu îl văd ca pe un moft de-al lui Samsung, doar ca să nu accepte Google Assistant fără o bătălie, însă în timp cred că va pierde în fața celui din urmă (pe care îl folosesc cu succes). Vestea bună este că măcar a devenit mai puțin enervant și cu un update care este pe drum, butonul fizic de Bixby va putea fi dezactivat.

Camera foto la Galaxy Note 8

Am fost dezamăgit când am aflat că cea de-a doua cameră nu este una cu unghi ultra-wide ci una cu zoom. Totuși, cred zoom-ul este mai practic decât wide-ul. Dar cum nu aș renunța la nici una, după ce am testat ambele variante, aș putea să spun că aștept cu nerăbdare telefonul cu 3 camere (normală, zoom, wide) 😀

Ca să înțelegeți la ce este bun zoom-ul, de exemplu am făcut o poză unei mașini de poliție cu camera normală, dar nu am putut să-i văd numărul de înmatriculare decât după ce am mai făcut o poză cu cea de-a doua cameră. Au fost momente în care am folosit camera cu zoom doar pentru a citi mai bine ce scrie pe un anumit afiș, fără a mă mai deplasa până acolo. Sau la conferințe de presă, unde am băgat rapid un zoom până pe scenă, fără să mă înghesui să fiu în primul rând. Zoom-ul optic chiar face diferența, mai ales la detalii fine.

Se poate comuta rapid între camere și în timpul filmării, iar aici mi se pare cu adevărat util un zoom optic.

Abonează-te la canalul meu –>

Fotografiile făcute de Note 8 sunt excelente, iar cele pe timp de noapte sunt de-a dreptul impresionate. Au fost oameni care m-au întrebat despre anumite fotografii în lumină slabă, dacă într-adevăr le-am făcut cu telefonul. Ca orice Samsung, le saturează foarte mult, mai ales la culoarea roșie. Am observat cel mai bine acest lucru după ce l-am folosit un week-end întreg și apoi am ajuns la laptop pentru a revedea pozele postate pe rețelelele sociale.

Live Focus este o funcție “nouă”, care folosește cele două camere pentru a fotografia un obiect aflat la 1-1.5 metri, iar apoi se poate “refocaliza” din softul telefonului. Nu m-a impresionat foarte mult, o văd mai mult ca pe un rebranding al funcției “Selective Focus”, care există încă de la Galaxy S5.

Hardware și performanță

Display-ul Super AMOLED al unui Samsung nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare. L-am folosit pe modul “Adaptive” și am văzut că acum se poate regla temperatura de culoare sau gain-ul pentru albastru, roșu sau verde. Nu am observat nicio diferență între rezoluția FHD+ (2220×1080) și cea WQHD+ (2960×1440), însă la cea inferioară HD+ (1480×720), se simte o degradare a calității. Nota 10 și pentru Blue light filter, pe care îl setez să intre în acțiune atunci când apune soarele.

Recunoașterea facială e un artificiu la care aș renunța oricând în detrimentul unui senzor de amprente poziționat mai bine. Totuși, ca și la S8, funcționează foarte bine atât timp cât în spatele tău nu este soare puternic, un bec, sau dacă nu ai ochelari de soare sau șapcă.

Calitatea audio m-a impresionat indiferent de căștile cu care l-am testat, n-am ce-i reproșa. Şi difuzorul este destul de clar când am ascultat clipuri filmate sau când am mai dat play la câte un clip pe YouTube. Nu prea îmi place poziționarea lui (dreapta jos, lângă stylus), pentru că îl acopăr destul de des cu mâna când țin telefonul în format landscape.

Autonomia nu m-a impresionat. Probabil Samsung a făcut concesii pentru a avea loc de S Pen și pentru a nu repeta nefăcuta ca la Note 7. Aș spune că Note 8 are cel puțin 1 zi de stand-by, dar este sub S8+ și S7 Edge ca autonomie. Dar cel mai bine citiți acest test, în care am măsurat autonomia în mai multe scenarii.

Dual SIM-ul mă bucură, fiind orientat ca un telefon de business. Este modul hibrid, în care se poate folosi fie un singur SIM și un card microSD, fie două SIM-uri, dar fără card. Interfața m-a ajutat să selectez default-urile rapid și nu m-am încurcat între numere de telefon.

Concluzie

Plusuri: Minusuri:
Hardware de ultimă generație; Preț foarte mare;
Cameră foto duală excelentă; Bixby este în continuare enervant;
Dual SIM, S Pen;

Galaxy Note 8 este fără îndoială cel mai complet și cel mai bun telefon de la Samsung. Are hardware de top, două camere excelente inclusiv pe timp de noapte și multe funcții software care îmbunătățesc experiența Android, fără a o altera cu mult bloatware. Cu S Pen-ul este discutabil, în funcție de scenariul de funcționare. Poate fi util sau poate să rămână nefolosit luni la rând. Mai degrabă aș aprecia Dual SIM-ul.

Înțeleg și de ce este așa de scump, probabil în mare parte din cauza camerei duale și apoi din cauza stylusului. Dar din punctul meu de vedere s-a mers un pic cam departe cu prețul. Oricât de mult îmi place tehnologia, nu știu dacă aș da 1000 euro pe un telefon din principiu. Motiv pentru care dacă nu credeți că veți avea nevoie de S Pen, de Dual SIM sau de a doua cameră, vă recomand să luați în considerare serios S8+ ca alternativă. Sau să mai așteptați puțin până cumpărați Note 8 🙂

P.S: Articolul face parte din campania Orange Smartphone Testers. Dacă vrei să mă susții în competiția cu ceilalți bloggeri, dă-i un shareMulțumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *