The Gentlemen este un serial excelent până acum

By | April 6, 2024

Spre deosebire de alții, Guy Ritchie încă își păstrează reputația intactă. Pur și simplu iese bine orice film pe care pune mâna și cumva a reușit să nu o rasolească nici când apare Netflix cu banii pentru un serial care obicei iese un serial diluat.

Mă uit la The Gentlemen, sunt pe la episodul 4 și este ex-ce-lent. Fără violență doar de dragul violenței, fără scene lungi și inutile, fără porcării filozofice. Fiecare episod este o pastilă foarte bine condensată cu puțin din toate. Și cu umor, și cu acțiune, și cu poveste, și cu un pic de substrat. Îmi place felul în care reușește să construiască lent episodul în jurul unei acțiuni pe care o aștepți cu nerăbdare, iar apoi el trece în revistă acea acțiune pe repede-înainte, dar cumva fără să te dezamăgească.

Și actorii sunt foarte bine aleși. Nu mi se pare că este nimeni în plus acolo. Fiecare scenă cu Eddie (ducele!) ascultând pe o canapea sau pe un fotoliu ce-i povestește Freddy parcă-i exemplificarea memei cu tipul care clipește. Freddy este și el excelent ales, la fel și Susie Glass, James, ducesa… și nici nu mai zic de Giancarlo Esposito.

Deocamdată sunt un pic dezamăgit de cât de politicos este Vinnie Jones, dar ceva îmi spune că se va rezolva și asta în episoadele următoare.

Oricum, foarte bun serialul până acum.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “The Gentlemen este un serial excelent până acum

  1. 2Du

    adica nu ai avut pana acu senzatia de joc ‘single player’ de acu 10 ani in care aveai misiuni mai mici pana sa ajungi la nivelul urmator? context dificil pt eroi, nicio problema, apare personalul Y care rezolva, sau plotul ‘Z’ care iase perfect de la prima incercare cu toate ca vorbim de fauna cea mai intunecata a lumei intorlepe londoneze.

    Apoi nu te-a deranjat festivalul de clisee de care te impiedici de 2x pe serial? frate incorigibil care promite si e crezut ca e ultima data cand greseste doar ca sa o faca si mai lata sau operatiune de 20 de ‘ferme’ dar care nu are personal specializat pentru transportul marfii ci se ocupa ‘rasta man’ care e high tot timpul si pica in cea mai cretina capcana de tip ‘honey-pot’.. tigani care apar de nicaieri si fura orice dar care sunt cumva facuti parteneri de afacere pe baza de incredere..

    Nu vreau sa par malitios si e o chestiune generala cu continutul Netflix (si nu numai) insa aveam pretentii de la Guy Ritchie tocmai pentru ca filmele lui aveau intotdeauna intorsaturi neasteptate si f. amuzante insa asta e predictibil de la cap la coada.. Filmul din 2019 e mult mai reusit

    Reply
  2. Revo

    Nu am ajuns însă la sfârșit să văd cum se termină dar din ce citesc de la tine este posibil să privim serialul cu așteptări diferite și din cauza asta să avem păreri diferite. De de exemplu suprasaturarea de clișeele mie mi se pare intenționată și din cauza asta nu mă deranjează. Fratele incorigibil este mereu elementul destabilizator. Mi se pare că asta creează și tensiune și intrigă în același timp. De fiecare dată sunt curios să văd cum o s-o dea în bară de data respectivă. Da, faza cu rasta man e tot un clișeu, dar actorul mi se pare că joacă excelent. Cât despre “nomazi”, da, acolo e o mică-mare gaură în plot. Pare că Guy Ritchie nu prea știe cum funcționează “nomazii”. Oricum, a făcut-o ca pe o referință la Snatch.

    În fine, crede că mie îmi place pentru că eu caut ceva lejer de văzut seara la un pahar de vin și o grisină. Pretențiile pe care le ai tu le am în general de la lungmetraje.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: