Știți că vă întrebam cum procedați cu bradul? Ei bine, am decis să-l duc pe scări. Nu l-am înfoliat, pentru că eu sper ca brazii colectați să fie transformați în compost și n-am vrut să poluez înfășurându-l în plastic.
Probabil că l-am dus într-o poziție nefirească din dorința de a nu atinge cu crengile balustrada scărilor, pentru că atunci când m-am întors în casă aveam așa un hint că ar trebui să mă abțin din făcut efort pentru restul serii. Nu sunt străin de dureri de spate. Când fac vreo mișcare interzisă de obicei am așa o senzație așa ciudată în zona lombară care de regulă înseamnă: “potolește-te dacă nu vrei să plângi a doua zi.”
În fine. Mi-am continuat viața fericit. Am gătit niște carbonara, am băut un vin, apoi m-am uitat cu Alice la Extraction pe Netflix (cam meh filmul).
După film am decis să mergem la culcare și m-am dus la baie să mă spăl pe dinți. Eh, când m-am aplecat deasupra chiuvetei m-a tăiat așa o durere și m-am ridicat repede, ca și cum m-ar fi curentat. M-am spălat pe dinți, am ieșit din baie și până să ajung în dormitor (adică în cei 3 pași pe care i-am făcut), deja începea să mă doară spatele în mers. Am zis: “lasă că o rezolv repede, mă așez repede în pat.”. Nici gând. Mă așeza și în poziția de șezut. Am zis să mă întind pe o parte. Durea și așa. Apoi pe burtă. Durea și așa. Cum s-ar zice … it was at this moment…
Am rugat-o pe Alice să toarne o găleată de Diclofenac pe mine și să-mi dea cu trafaletul pe spate, sperând totuși să-mi treacă până a doua zi. Bineînțeles că diclofenacul era expirat de 1 an, dar na, ne descurcăm cu ce avem.
Cam prin timpul nopții mi-am dat seama că nu o să treacă până a doua zi. Asta pentru că de fiecare dată când voiam să mă mișc mă trezeam din cauza durerii.
A doua zi dimineață m-am trezit și stând în pat am analizat situația. Vă spuneam că am mai avut dureri de spate, dar niciuna așa. “Trebuie să fie o poziție în care să nu doară”, îmi zic eu mie. Nope. Nu existau poziții în care să nu doară, ci doar poziții în care să nu doară așa tare.
M-am dat jos din pat rostogoliondu-mă și apoi m-am deplasat ca un robot până la baie. Mă durea spatele cam la fiecare pas. Mă uitam la periuța de dinți și nu îmi puteam imagina cum pot să mă aplec să mă spăl pe dinți. Nu m-am aplecat până la urmă.
Apoi am ieșit de la baie și m-am plimbat fără direcție prin casă pentru că îmi era frică să mă așez pe scaun. Durea când mergeam, dar măcar era o durere cunoscută. Nu voiam să aflu ce se întâmplă când mă așez pe scaun.
M-am așezat. Mi s-a părut că a durat o veșnicie până când fundul meu a atins șezutul scaunului iar la fiecare milimetru îmi ziceam în gând: “fuck fuck fuck fuck”. În fine, am mâncat ceva ținând farfuria imediat sub bărbie, că nu mă puteam apleca altfel după furculiță.
Apoi am luat un Nurofen și am rugat-o pe Alice să mai toarne o găleată din același Diclofenac expirat pe mine și să-mi pună niște benzi kinesiologice.
A mai trecut un pic, dar durea practic tot timpul, inclusiv când inspiram mai puternic sau când tușeam. Noroc că nu mi-a venit să strănut, că probabil leșinam.
Apoi pe parcursul zilei tot ce am făcut a fost să descopăr constant activități pe care nu pot să le fac sau care sunt dureroase. Mi-a luat vreo 15 minute să-mi pun șosetele.
De ce scriu toate astea? Pentru că nu există dovadă mai bună a zicalei: “nu știi ce ai până nu pierzi”. Când te lovește o astfel de durere îți dai seama din câte lucruri mici și banale pe care le iei ca atare este alcătuită o zi și începi să le apreciezi mai tare. Și știu că durerile de spate sunt nasoale încă din copilărie, că și tatăl meu are vreo două hernii de disc și întotdeauna m-a avertizat să am grijă cu spatele. Eu am considerat că am avut grijă, dar se pare că tot am pățit-o cumva.
În concluzie… watch yo’ backs! La propriu!
Crede-mă ca sunt unul care știe. Adică ajunsesem să mă spăl pe dinți stand în genunchi! Dacă ai noroc, dacă nu e foarte grav, te ține 4-5 zile. Încet, încet își dă drumul. Dacă e grav, depinde cât e de grav. Variantele sunt: gimnastică. Multă, foarte multă gimnastică. Evident, cu specilisti mai întâi, iar apoi singur acasă. Iar cea mai rea, operatia. Nu te speria. Eu o duc așa de vreo 5-6 ani. Fără operație. Mare atenție la orice mișcare. La orice greutate de ridicat. La orice aplecare. De genul spălat pe dinti. Incăltat numai de pe scaun etc, etc. Nimic, niciodată, aplecat de la mijloc. Doar din genunchi.
Mda, se pare că pe la 40 de ani nu poți să ieși la bere cu băieții fără să meargă discuția inevitabil spre boli, dureri, medicamente. Și eu am o hernie de disc și pun pariu că este de la statul la birou, deși fac și am făcut multe activități care au contribuit.
Anul trecut am mers la sala vreo două luni și am făcut super exerciții cu un om care știa ce face și m-am simțit mult mai bine, dar omul nu a mai putut veni în orașul în care stau și pentru că nu știam încă nici cum se cheama aparatele, darămite să lucrez singur, am renunțat. Probabil și pentru că nu m-a mai durut, grație exercițiilor. De vreo două zile însă mă doare iar chiar și când mă spăl pe dinți, deci clar trebuie să mă apuc de sală și să nu ma mai opresc.
Am patit rau de tot. Mergi cu incredere la fisioterapie sau masaj. Face minuni. Eu asa am scapat, plus avut grija cum ridic chestii. Am ramas intepenit intr-o dimineata, nici jos din pat nu m-am putut da ca simteam ca o sa paralizez daca fortez. Statul la birou plus copii nu ajuta spatele. Ai grija cand il iei in brate. No joke. Mi-a zis fisioterapetul care e fost preparator la o echipa de fotbal, ca pana si fotbalistii la primul copil dadeau de belele cu spatele.
Da, sunt conștient și eu că mă forțez când îl iau în brațe pe cel mic, dar nu mă pot abține pentru că îmi place să-l țin în brațe. Cât s-o mai putea, că apoi crește și nu va mai vrea.
Evident ca il iei in brate, ideea este sa ai grija cum il ridici atata tot 🙂 Eu ii tin in brate si pe toti trei. Problema e ca nu iti dai seama ca il iei in tot felul de pozitii si iti fortezi spatele.
Fuck. Tocmai ce am venit de la urgență. Am ridicat niste cauciucuri de vara care stăteau prin curte de la ultimul schimb și am zis sa fac un lucru bun. Nimic de la cauciucuri, dar când m-am aplecat sa agat o bicicletă ce o țin suspendată am rămas așa. Doare rău de tot… La urgente 8h de așteptat printre o mulțime destul de pestriță. E o altă lume acolo. De la 10 până la 18, când am zis gata, plec că nu mai pot sa rămân. Mai aveam ceva in perfuzie dar chiar nu am mai putut sta. Lumbago Dr discopatie ls. Din ce mi-au recomandat nu înțeleg prea mult, pot pune o poza undeva… Ideea e că ce dureri de spate am avut până la 52 au fost glume toate…
Mamă, nasol! Îți țin pumnii să evolueze rapid spre bine. Trebuie să ne apucăm de kineto.
eu ma mai dau cu osteo suport, trece repede