Mi-a trimis un prieten un articol cu câteva declarații ale președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Am citit articolul și nu mi-a venit să cred ce tâmpenii poate debita omul. Domnul Aurel este rupt de realitate și scoate pe gură un festival de tâmpenii. Dar ce m-a scos din sărite a fost această declarație:
“Nu se poate discuta vreodată într-o entitate a ministerului reducerea orelor de Limbă și literatură română, cum aud că se întâmplă acum, ca să poată introduce câte o materie de o oră pe săptămână, vreo năzbâtie care i-a trecut prin minte cuiva de, să zicem, educație antreprenorială, ca și cum românii ar trebui să devină toți antreprenori și să nu muncească nimeni”.
Declarația aceasta mi se pare că este la limita analfabetismului funcțional. Omul pur și simplu nu înțelege la ce se referă educația antreprenorială, dar este panicat ca nu care-cumva ca cineva de la Minister să îndrăznească să scoată o oră de limba română pentru o asemenea “năzbâtie”. “Ca și cum românii ar trebui să devină toți antreprenori și să nu muncească nimeni”. Iată și mentalitatea unui bugetar. În accepțiunea lui nea Aurel, antreprenorii nu muncesc. Te faci antreprenor ca să stai.
Ce ar trebui să studiem în schimb, însă?
“Educația întru limbă și literatură, însoțită de studiul latinei, al istoriei, al geografiei ne scoate din ignoranță și ne proiectează în comunicare și dialog.”
Aah, deci asta era soluția! Limba latină!!! O limbă moartă ne “proiectează în comunicare și dialog.”. Dap, pare logic.
M-am uitat pe sărite la cuvântarea lui nea Aurel. Pare un pic sărit de pe fix. La un moment dat spune că este dezamăgit că Academia Română are doar rol în elaborarea unor reguli pentru scriere, dar nu se impun și pedepse pentru nerespectarea regulilor… Este atât de plat în retorica sa încât nici nu știi dacă încearcă să glumească sau mai grav, chiar crede asta.
Întregul său discurs este citit de pe foaie cu intonația unui preot plictisit de liturghie. În cele treizeci de minute de discurs, cred că ridică doar de vreo 2-3 ori ochii din hârtie.
Întreaga sesiune este un cringe-fest. Se recită poezii, este cu de toate. Aceștia sunt oamenii care reprezintă “cel mai înalt for de știință și cultură din România”.
