Premium Barbeque Box de la Hard Rock Cafe – am făcut burgeri pe grătar pentru prima dată

By | August 22, 2020

Chiar înainte să plecăm în concediu, am văzut pe Facebook o reclamă la Premium Barbeque Box de la Hard Rock Cafe. L-am considerat semn divin, așa că am dat comandă de un kit, l-am pus în lada frigorifică și am pornit la drum. L-am desfăcut 500 de kilometri mai târziu într-o pădure, lângă un izvor cu apă rece, și am pus totul pe un grătar de camping.

Dar să începem cu începutul. Premium Barbeque Box conține următoarele preparate:

  • 4 burgeri proaspeți din carne de vită Angus (800 g)
  • 2 coaste de porc marinate și gătite la cuptor (550 g)
  • 12 aripioare de pui marinate și gătite la cuptor (350 g)
  • Sos Barbecue (90 g)
  • Sos Chipotle Aioli (90 g)
  • Sos picant aripioare (60 g)
  • 4 chifle brioche, 8 felii bacon, 8 felii brânză Cheddar
  • felii de roșii, rondele de ceapă proaspătă, frunze de salată verde.

Am comandat kit-ul prin intermediul acestui link ciudat. Mi s-a părut ciudat pentru că nu pare destul de “branded” în stilul HRC și nici nu l-am găsit pe site-ul lor, așa că am avut emoții până când m-am văzut cu pachetul în mână. Nu poți alege livrare decât pentru ziua următoare, iar dacă vrei să dai o comandă cu ridicare din restaurant, trebuie să comanzi în aceeași zi. Totul costă 189 lei și recomandarea lor este ca ingredientele să fie pregătite în maxim 2 zile.

Noi am ales cu livrare din restaurantul Hard Rock Cafe. Nu am primit o confirmare care să ne spună că este gata comanda, așa că am decis să sun eu la restaurant să întreb dacă pot ridica pachetul. Mi s-a răspuns că pot veni, așa că m-am prezentat la fața locului și am așteptat aproximativ 20 de minute ca pachetul să fie gata. Aveau numele meu pe o listă, deci sigur nu uitaseră de comandă. Bănuiala mea este că au vidat ingredientele chiar atunci, ceea ce nu-i rău. Dar dacă sunteți pe fugă, poate-i sunați și-i rugați să fie gata la o anumită oră. Așa arăta cutia cu ingrediente:

 

Și așa arătau toate ingredientele, desfășurate pe masa cabanei în care am stat, și luminate cu lumină cam galbenă, de la un fel de candelabru făcut din coarne de cerb:

După cum se vede, chiftelele de burgeri aveau dimensiunea potrivită:

Într-un plic erau instrucțiunile de preparare și câteva surprize în stilul Hard Rock Cafe. Patru vouchere pentru un desert gratis, stegulețe pentru toate preparatele, și ce m-a dat pe spate, un QR Code care ducea către playlist-ul Hard Rock Cafe de pe Spotify:

Noi am făcut de multe ori burgeri și fie am cumpărat, fie am amestecat și format noi carnea pentru chiftele. Dar întotdeauna le-am făcut acasă, în tigaie, niciodată pe un grătar cu foc. Cu atât mai puțin “în deplasare“, pe un teren necunoscut. Prima dată când am văzut grătarul din imagine mi-a venit să plâng, crezând că n-o să fie nimic de capul lui.

În cele din urmă s-a dovedit foarte practic și ingenios. Acel țăruș este bătut cumva oblic în pământ, iar grătarul stă în tensiune pe el. Așa că îl poți mișca stânga/dreapta foarte ușor, sau îl poți ridica și coborî în funcție de cât de puternică este flacăra. Așa arătau coastele și aripioarele + burgerii pe grătar:

Privire de sus, după ce aripioarele și coastele erau deja gata:

Și în timp ce montam burgerii:

Burgerii au ieșit foarte buni. Medium, nu medium rare, așa cum îmi plac mie în mod normal, dar foarte buni datorită fumului și flăcării de la grătar. Ciocănelele au fost din cele mici în dimensiune, așa că s-au mâncat ca popcorn-ul, iar coastele au fost fragede și au avut un gust bun din cauză că le-am glazurat cu sos barbeque cât timp au stat pe grătar.

Mi-ar fi plăcut să am o poză mai bună cu rezultatul final, dar eram după un drum cu mașina de opt ore, era noapte și ne era foame, deci doar atât s-a putut:

În concluzie, recomand cu căldură (get it?!) Premium Barbeque Box de la Hard Rock Cafe. Mi s-a părut o experiență mișto, mai presus de o simplă cutie cu ingrediente pentru mâncare. Iar prețul mi se pare foarte corect pentru toate ingredientele din kit.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Premium Barbeque Box de la Hard Rock Cafe – am făcut burgeri pe grătar pentru prima dată

  1. Silviu

    Arată genial. Noi de obicei luam carnea de burgeri de la Mircea Macelaru. Acum o sa ii incerc si pe acestia.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: