AFM a anunțat pe 9 mai că Rabla pentru electrocasnice 2022 care trebuia să înceapă pe 6 mai începe de fapt pe 17 iunie

By | May 12, 2022

spuneam acum câteva zile că Rabla pentru electrocasnice ediția 2022 ar fi trebuit să înceapă pe 6 mai și cu toate acestea, pe 5 mai, AFM (Administrația Fondului de Mediu) dormea în papuci și nu spunea nimic.

Ei bine, au venit cu un anunț oficial și cu mai multe detalii pe 9 mai. Dar hei, măcar acum se știu detaliile oficiale. Așadar, Rabla pentru electrocasnice 2022 va avea două sesiuni (în vară și pe final de an), iar prima sesiune este împărțită în 3 etape.

Prima etapă: 17 iunie – 24 iunie, cu buget de 25 milioane lei. Se pot achiziționa mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și frigidere.

A doua etapă: 1 iulie – 7 iulie, cu buget de 10 milioane lei. Se pot achiziționa laptopuri și tablete.

A treia etapă: 8 iulie – 14 iulie, cu buget de 15 milioane lei. Se pot achiziționa aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare.

Așadar, pentru sesiunea din vară este alocat un buget de 50 de milioane de lei, iar celelalte 50 de milioane anunțate vor fi repartizate în toamnă/iarnă.

Ce să zic, îi felicit că au lăsat aparatele de aer condiționat pentru a treia etapă, din 8 iulie, când deja se vor scumpi și va fi coadă de o lună la montaj. Sper că le vor include și în sesiunea din noiembrie/decembrie, că atunci este cea mai mare nevoie de ele.

Rămân valabile cele două schimbări față de anul trecut: valabilitatea voucherului este de 7 zile, nu mai este de 15, iar cine aplică pentru un voucher la o etapă și nu-l folosește, nu va mai putea aplica pentru același voucher la altă etapă. Și este adevărat că nu vor mai exista vouchere pentru televizoare în niciuna dintre sesiuni.

De asemenea, cei care au cont pe site-ul AFM Electrocasnice de anul trecut, îl vor putea folosi și anul acesta. Înregistrările nu sunt încă deschise pentru cei care nu au cont. Vedem, să sperăm că nu-și aduc aminte să le deschidă după 14 iulie 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: