Cu ce noutăți vin TV-urile Samsung din 2023. Neo QLED-uri îmbunătățite și un OLED mai accesibil

By | April 28, 2023

Samsung a lansat în România noua gamă de televizoare Neo QLED 2023 atât 4K cât și 8K, plus două OLED-uri noi, de care eu sunt cel mai entuziasmat. Iată care sunt noutățile cu care vin. Voi începe mai întâi cu OLED-urile, pentru că acestea mi se par mie best buy-urile.

TV-urile Samsung OLED 2023

Samsung lansase deja anul trecut un model OLED, denumit S95B. Anul acesta a introdus două modele: update-ul celui de anul trecut, care se numește S95C, și o gamă poziționată un pic mai jos, S90C. Modelele sunt gândite pentru a concura direct cu seria C3 de a LG. Dacă banii nu ar fi o problemă, eu unul aș alege un OLED de la Samsung. Asta pentru că Samsung vine cu cea mai bună implementare a tehnologiei. Best of both worlds, cum s-ar zice. Adică Samsung are panelul OLED cu negru absolut și fără blooming, combinat cu cristalele quantum dot, care oferă luminozitate mult mai bună decât la un OLED clasic. Un singur lucru le lipsește, din punctul meu de vedere. Nu au Dolby Vision HDR, ci HDR10+. Ceea ce n-ar fi o problemă neapărat, dar majoritatea serviciilor de streaming encodează filmele în Dolby Vision sau în HDR10 (care-i varianta mai slabă decât HDR10+). În practică, nu știu dacă va sesiza cineva diferența dintre HDR10 și HDR10+.

tv samsung oled 2023

Eu am văzut la prezentare modelul S90C, în variantele de 55″ și 65″. Din ce am văzut la prezentare, am zis direct “shut up and take my money!”, că mie nu îmi trebuie mai mult de atât. Iată-le:

  • 55S90C – Costă nici măcar 10.000 lei la eMAG, și mai primești și un “mic” cadou în acest preț.
  • 65S90C – 12.600 lei și nu primești niciun cadou.

Diferența dintre Samsung S90C și S95C

În primul rând, marea diferență este la aspect. La S90C design-ul se numește LaserSlim Design. Adică păstrează partea de conectică în spate, precum toate celelalte TV-uri convenționale, cu toate porturile lipite de spatele TV-ului. Dacă vrei să-l montezi de perete va rămâne un pic spațiu între perete și TV. Iată cum arată spatele acestuia:

spate tv samsung oled s90c

La S95C este Infinity One Design, adică îl poți monta lipit de perete și de la el tragi un singur fir către smartbox-ul (OneConnect îi spune Samsung) pe care-l poți ascunde într-o comodă, iar în OneConnect bagi tot restul cablurilor.

Singurul lucru care nu m-a dat pe spate la S90C la capitolul design este acel picior care parcă nu este la același nivel cu restul design-ului. Este din metal și pe laterale are două bucăți de plastic ce arată de parcă nu ar fi complet finisate. Pentru mine nu-i o problemă, însă n-am putut să n-o observ. Pentru cei care este o problemă, probabil că se rezolvă cu un soundbar pus deasupra acelui picior 🙂

picior tv samsung oled

Apropo, am văzut și noile soundbar-uri. M-a impresionat modelul S800B, care-i ultra slim.

Și la sunet mai este o diferență. S90C este un sistem de difuzoare 2.1 de 40W, pe când S95C are un sistem 4.2.2 de 70W.

În rest, cam aceleași specificații din punct de vedere al imaginii și aceleași tehnologii pe ambele. Același număr de porturi, cu 4 x HDMI 2.1, cu 144Hz, VRR și toate cele.

Între cele două eu în continuare aș prefera modelul S90C. Nu-mi pasă atât de mult nici de design-ul TV-ului, care oricum mi se pare reușit și la S90C, nici de ideea de a-l monta cât mai lipit de perete și nici de sunet, pentru că oricum sunetul vine de la Sonos. Cei de la Samsung însă se jură că S95C este și mai și.

Neo QLED

Pe acestea le recunoașteți ușor, prin particula QN din interiorul denumirii modelului. Eu am văzut următoarele modele:

  • 65QN95C – TV 4K de 65 de inch (163 cm) – 16.000 lei
  • 75QN900C – TV 8K de 75 inch (189 cm) – 34.000 lei
  • 65QN90C – TV 4K de 65 inch (163 cm) – 12.500 lei

Observați că denumirea modelului începe cu diagonala, apoi QN e particula care îți arată ce tehnologie folosește, iar ultimele cifre reprezintă seria. Dacă sunt două cifre (ex: 90 sau 95) este un TV 4K, dacă sunt trei cifre (900) este un TV 8K. C-ul din final vine pentru a indica faptul că este un TV din 2023. În 2021 au avut litera A, în 2022 litera B și în 2023 au litera C.

Cu ce noutăți vin Neo QLED-urile Samsung din 2023?

TV-urile vin cu îmbunătățiri față de modelele din 2022 la fiecare capitol. De la imagine, la sunet, la conexiuni, la porturi, la telecomandă, la accesibilitate, la materiale, la sustenabilitate și până și la cutie au făcut modificări.

Neo QLED folosește o rețea de mini LED-uri pentru iluminare, cu foarte multe zone de local dimming. Aceste zone de local dimming pot fi controlate atât de precis încât prin stingerea lor, televizoarele NEO QLED se apropie de performanțele OLED-urilor în ceea ce privește negrul absolut. Culorile sunt foarte vii și bine calibrate, iar luminozitatea acestor TV-uri este probabil un pic mai bună decât la un OLED. Aș spune că Neo QLED-urile sunt TV-uri pentru persoane care vor calitate de OLED dar se tem de burn-in.

Calm Technology este un termen folosit de Samsung pentru a descrie îmbunătățirile aduse în SmartThings și pe partea de conectivitate a noilor televizoare. Ce înseamnă Calm Technology și cu ce avantaje vine? În principiu noile TV-uri au integrate un hub care poate controla produse ce folosesc Zigbee și protocolul Thread. Adică nu va mai fi nevoie de un Hub SmartThings separat. Iar prin compatibilitatea cu Matter, vei putea integra practic toate produsele IoT (inclusiv Apple HomeKit) într-un singur sistem.

Alte tehnologii? Prin Real Depth Enhancer Pro, TV-ul vede unde sunt îndreptați ochii tăi, îmbunătățește contrastul în acea zonă și separă cumva subiectul de fundal. Tehnologia este concepută în așa fel încât sa îți dea o senzație mai de 3D. Este însă genul de tehnologie pe care aș vrea s-o văd în practică, pentru că în teorie sau într-un demo arată foarte bine, dar sunt curios cât de bine va funcționa în scenarii uzuale de folosire.

Auto HDR Remastering face remasterizare inclusiv la contentul SDR, bineînțeles cu ajutorul AI-ului. Apropo de asta, TV-urile 8K au acum 64 de rețele neourale, față de 20, câte erau anul trecut.
Adaptive Sound Pro analizează în realtime genul conținutului audio redat de TV în fiecare scenă și astfel ajustează setările audio. Mai mult, ia în calcul și zgomotul de fond din cameră. De exemplu dacă cineva pornește aspiratorul, TV-ul amplifică vocea personajelor de pe ecran. Bineînțeles, TV-urile au și  Dolby Atmos și Object Tracking Sound+ în continuare.
Telecomanda (SolarCell Remote) a primit și ea un update. De acum se poate încărca în patru moduri: solar, prin USB Type-C, de la unde radio și de la microunde (ca cele emise de router).

Pe partea de Gaming, Samsung are un parteneriat cu XBOX, GeForce Now, Amazon Luna și Utomik pentru streaming de jocuri din cloud și gaming direct pe TV, fără consolă. Poți controla chiar și TV-ul cu gamepad-ul wireless, iar Samsung spune că 90% din controllerele de pe piață sunt compatibile. Deci probabil și cele de PS5 și XBOX.

Nu s-au mai zgârcit nici la porturi HDMI 2.1. Acum au câte 4 astfel de porturi și fiecare suportă 4K la maxim 144Hz și VRR.

Și în plus, dacă simțeați că TV-urile NEO QLED nu sunt destul de mari pentru gusturile voastre, anul acesta au introdus și o diagonală de 98″.

Concluzie

Samsung a ajuns deja la a treia iterație a modelelor cu Quantum Dot și sunt convins că după 3 ani de fine tuning tehnologia a ajuns la maturitate. După cum spuneam, sunt îmbunătățiri pe toate planurile, însă cred că ar trebui să fi avut un TV din gama 2022 ca să pot compara și spune în cunoștință de cauză dacă aceste îmbunătățiri fac diferența sau își merită prețul.

Eu sunt însă mai degrabă interesat de modelele OLED, care mi se par o afacere bună și sunt și mai tangibile din punct de vedere al costurilor. Aș lua un S90C, dacă nu m-aș teme ca cineva să nu dea din greșeală cu mingea sau cu vreun obiect ascuțit în el 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: