Vești bune! Dacă nu vă plăcea desing-ul consolei PlayStation 5, Sony a lansat un “nou PlayStation 5”, care este de fapt varianta PS5 Slim. Și arată… cam la fel 😐
La fel ca modelul precedent, PS5 Slim vine în două versiuni. Sony spune că noul PS5 are volumul redus cu mai mult de 30% și greutatea cu 18% respectiv 24% față de vechile versiuni. E cu 3,2 cm mai scund și cu 4,4 cm mai subțire. E mai ușor cu 700 de grame, dar de greutate nu-mi pasă prea mult, că nu-i ca și cum mă plimb cu PS5-ul la subraț din cameră în cameră.
Ce este nou la PS5 Slim de fapt?
Sony a făcut totuși ceva inteligent cu acest redesign. De acum variantei digitale i se poate atașa o unitate optică pe Blue-Ray (vândută de Sony separat, care costă 120€, ofc). Consola are 4 panouri laterale detașabile. Sub unul dintre ele se pune unitatea optică iar apoi se montează un alt panou mai umflat, care sper că vine la pachet cu unitatea optică și nu va mai trebui și acesta cumpărat separat.
Eu aș fi însă interesat dacă și la cel cu disc i se poate detașa unitatea optică. Dacă ar fi să aleg, cred că l-aș cumpăra din nou pe cel cu disc. Dar pentru că îmi plac lucrurile simetrice, aș detașa unitatea optică, aș ține-o în sertar și aș folosi-o doar la nevoie, când bag un disc cu un joc.
Vestea bună este că toate cele 4 panouri se detașează și vor putea fi înlocuite cu panouri de altă culoare, inclusiv negru mat, roșu vulcanic, cobalt blue șamd. De fapt asta îmi place cel mai mult la noul PS5 slim. Cover-urile se vor vinde cu 54.99 EURO, dar sunt sigur că se vor găsi și pe “alte site-uri”, la prețuri mult mai mici.
O altă îmbunătățire este faptul că a crescut capacitatea de stocare de la acei 825GB la 1TB, apropo. Bineveniți.
Și nu în ultimul rând, “noua” consolă va fi livrată cu un nou stand, care se va vinde și separat și va costa 30€. Nu mai este o farfurie ca înainte, ci un cerc, lucru care-i bun, că nu se va mai pune praf pe acel picior alb.
Prețul lui PS5 Slim?
Cam la fel ca vechiul PS5:
PS5 with Ultra HD Blu-ray disc drive – 549.99 EUR
PS5 Digital Edition – 449.99 EUR
Când ajunge PS5 Slim în România?
Consola nouă va fi disponibilă începând din noiembrie în Statele Unite, însă nu mă aștept s-o văd mai devreme de Q1 2024 în România.
Cred că dacă aș vrea un PS5 l-aș lua acum, pentru că aș prefera mai mult să mă joc în vacanța dintre Crăciun și Revelion, decât să aștept ianuarie 2024 ca să cumpăr varianta Slim.
Am testat iPhone 15 Pro destul de puțin timp, aproape 7 zile, dar cred că este îndeajuns încât să îmi formez o opinie cu privire la aspectele importante.
Mai întâi vă las un video, unde am vorbesc despre carcasa din titan, marginile mai subțiri, mufa USB-C, Action Button, chipset și vă spun părerea mea despre un eventual upgrade de la modelele mai vechi.
V-am spus și ce culoare aș alege dacă ar fi să-l cumpăr eu și de ce.
Și acum haideți să vă spun ce nu am mai apucat să vă spun pe video.
Camera foto a lui iPhone 15 Pro
Camera foto este foarte bună, însă după cum spuneam, nu-i o îmbunătățire majoră față de vechea generație.
Acel mod de Portrait care îți permite să focalizezi ulterior este foarte util și funcționează cu condiția ca fotografia să fie făcută cât de cât de aproape, nu să fie doar doi oameni mici undeva în poză. Este însă doar o implementare mai bună a unei tehnologii deja existente. Pe care d-abia aștept să o văd copiată și de alți producători. De asemenea, parcă algoritmul detectează un pic mai bine fundalul și reușește să separe mai bine portretul.
Apple a făcut destul de multe îmbunătățiri pe partea de post procesare însă în final acestea nu sunt super vizibile prin comparație cu modelul de anul trecut. Parcă mi s-a părut un salt un pic mai mare de la 13 la 14 decât de la 14 la 15 din punct de vedere al camerelor. It’s just slightly better.
În comparație cu S23 Ultra, mi se pare cam la același nivel din punct de vedere tehnic. Eu aș vedea lucrurile așa:
– Vrei poze cu tonuri cât mai naturale (chiar cu riscul de a fi plictisitoare unerori) și cu culori naturale? Iei iPhone.
– Vrei o cameră un picuț mai performantă în anumite aspecte? Iei S23 sau S23 Ultra.
Iată câteva sample-uri cu camera:
Și câteva zoom-uri:
Pe video sunt însă indecis cu privire la un verdict clar. În mod tradițional, iPhone-urile sunt cele mai bune pe video. Parcă filmează un pic mai smooth, parcă tonurile sunt mai aproape de adevăr, iar filmarea sLog introdusă anul acesta cu siguranță este de ajutor. Însă sLog este de ajutor doar pentru o mână de creatori de conținut. Pentru cei care chiar îl folosesc în modul “Pro”.
Totuși, mi s-a părut mai bun S23 Ultra pe partea de fotografii în condiții mai grele, cum ar fi contre jour sau în lumină slabă. Night Mode-ul de la S23 mi se pare în continuare mai bun (și mai rapid). Dar oricum, mai jos este o poză cu night mode făcută de iPhone 15 Pro. Mi se pare foarte corect executată din punct de vedere al iluminării și al detaliilor:
De asemenea, am observat că la iPhone sunt prezente ceva mai multe reflexii atunci când fotografiezi o sursă puternică de lumină cum ar fi soarele sau un bec. Din câte știu, e o problemă clasică la iPhone, și ține de modul în care sunt construite lentilele lor.
Cred însă că ambele telefoane au sisteme foto la fel de bune, iar în final diferența este făcută de software-ul telefonului și de preferințele tale și nu de hardware.
Baterie și autonomie iPhone 15 Pro
Șase zile mi se par insuficiente pentru a da un verdict clar despre baterie. Practic nici n-am apucat să instalez și să mă loghez în toate aplicațiile că a trebuit să îl dau înapoi. Feeling-ul meu este că e cam la fel ca la 14 Pro. Ar trebui să reziste o zi fără probleme.
Un avantaj al USB-C-ului este faptul că acum iPhone-ul poate fi folosit și pe post de Power Bank, și se pot încărca alte device-uri de la el. Se poate încărca un iPhone mai vechi pe Lightning (am arătat pe video). Se pot încărca și alte telefoane cu un cablu cu USB-C la ambele capete.
Îmi place că acum Apple îți spune când a fost produsă bateria, când a fost pusă pentru prima dată în funcțiune și câte cicluri de încărcare are. Este o transparență pe care mi-ar plăcea să o văd și pe Android. Găsiți aceste informații la General > About.
Am văzut însă persoane care se plâng de battery drain. Părerea mea este că aceste probleme sunt cauzate de aplicații și se vor rezolva pe măsură ce vin update-urile. Instagram-ul pare să fie calul troian aici. De când s-au certat Tim Cook cu Zuck, pare că Meta nu mai dezvoltă nativ aplicațiile pentru iOS, ci invers, pentru Android, și apoi le adaptează pentru iOS. Rezultă deci o aplicația mai prost optimizată pentru iPhone, care consumă mai multe resurse.
De aici cred că veneau și problemele de supraîncălzire raportate de diverși utilizatori. Al meu nu a avut decât un singur moment scurt când a fost un pic mai fierbinte. Nu mi s-a părut nimic ieșit din comun având în vedere că sunt utilizator vechi de Android. Eu sunt obișnuit cu aplicații care fac drain de resurse și care încing telefonul. Welcome to the real world, Apple!
Concluzie
În concluzie, iPhone 15 Pro mi se pare un telefon îmbunătățit la toate capitolele. Display un pic mai bun, cameră un pic mai bună, un pic mai ușor și așa mai departe. Cu siguranță nu este un pas înapoi la niciun capitol, iar USB-C-ul este mai mult decât binevenit. Nu sunt îmbunătățiri majore, nu sunt miracole sau inovații, dar toate aceste mici îmbunătățiri ajung să cântărească, mai ales dacă-l comparați cu versiuni mai vechi de iPhone. Da, USB Type-C este cam singura mare noutate. Probabil singurul lucru pe care i-l pot reproșa lui iPhone 15 este prin prisma faptului că Apple creează așteptări mari de fiecare dată, iar acum nu au prezentat nimic miraculos, ci doar un telefon mai bun, cu un buton nou și USB Type-C.
P.S: Vedeți că am început să pun mai mult accent pe video, iar acum clipurile video apar uneori pe canalul meu de YouTube înainte articolelor, cum este cazul de față. Clipul cu iPhone 15 a apărut miercurea trecută și d-abia acum mi-am făcut timp să scriu și pe blog. Dacă vreți să vedeți primii despre ce este vorba, dați un subscribe canalului (și activați și notificările, dacă sunteți simpatici). Săptămâna aceasta primesc un telefon super interesant, care va arăta mult mai bine pe video decât în scris sau în fotografii 🙂
Eu port 45 (adică 11 US) la majoritatea brandurilor de vreo 10 ani. Asta cu excepția Adidas, unde mărimea 11 US este 45 1/3 la ei.
Am nevoie de niște pantofi sport cu care să merg mult și care să țină la tăvăleală, mai ales că în ultimul timp sunt destul de des călcat pe picioare de iepurașul Duracel. Cumva mai de mult de nevoie am ajuns la acest model de la Decathlon. Erau 50 de lei când i-am luat eu, acum sunt 60. I-am luat ca soluție provizorie și credeam că-s de unică folosință având în vedere prețul. Dar sunt incredibil de rezistenți și incredibil de comozi. Cu ei am făcut sute de mii de pași prin Italia și pe diverse cărări pe teren accidentat. Sunt la a doua pereche în 7 ani și asta nu pentru că primii s-au stricat, ci pentru că i-am luat pe alb și s-au murdărit/pătat de îmi era rușine să mai ies cu ei. Și bineînțeles că după ce i-am cumpărat am ajuns să îi văd în picioare la toți livratorii, la toți curierii și în general la majoritatea persoanelor care au o muncă ce presupune mers mult sau stat în picioare.
Eh, recent am zis să-i schimb, ca să nu mă mai confunde lumea cu livratorul de la Glovo când vin să ridic comanda de la restaurant 🙂
Și așa am ajuns la acest model de la Under Armour. Am comandat mărimea 11, așteptând să fie totul ok.
Au ajuns, i-am probat, mă strângeau mult prea tare. Am comandat măsura 11.5. Tot prea mici. Am comandat măsura 12. Erau… încălțabili (da, există acest cuvânt, tocmai l-am inventat eu)… dar cumva nu erau comozi. Am decis deci să-i returnez după a treia încercare. Mai mari de măsura 12 nu existau pe stoc.
Acum am văzut acest model de la Nike. Citind comentariile, am comandat direct măsura 12. Și surpriză! Îmi încape piciorul în ei la limită, dar sunt oribil de incomozi.
Mi se vede conturul degetului mare ieșind prin plasă și cumva am impresia că stau pe vârfuri. Cred că asta se întâmplă din cauza călcâiului înalt. Cert este că după 5 minute, am simțit ca un fel de junghi undeva mai jos de tibie, la talus. I-am împachetat deci frumos să-i returnez.
Întrebarea este: ce se întâmplă? Că de crescut piciorul peste noapte nu cred că mi-a crescut.
Chiar așa? Să nu mai fie Nike și Under Armour în stare să facă pantofi? Să fie mai bun Kalenji de 60 de lei din Decathlon decât Nike cu experiență de peste 50 de ani de produs pantofi? Că eu așa trag concluzia de aici și nu mi se pare normal.
M-a șocat efectiv când au spus că McDonald’s reușește să facă bani în India, fără să vândă carne de vită. Pur și simplu nu mi-am pus această problemă până acum.
Oricum, asta înseamnă strategie. Să fii un restaurant renumit pentru un preparat pe bază de vită și să reușești să ai succes într-o țara în care vita este practic interzisă.
Și eu care credeam că suntem speciali pentru că avem McMici…
Trei la unu pentru filme proaste vs filme bune, la asta mă refer.
Nu-s vreun cinefil, dar nici vreunul care să aplaude ca foca orice junk food de la Marvel sau vreo fâsâială de pe Netflix cu prea mult marketing pompat în ea. Încerc deci să le dau regizorilor un “benefit of doubt” și să înțeleg “ce a vrut să spună autorul”. Dacă nu mi-a plăcut un film sau nu am înțeles mesajul unui film, nu trag direct concluzia că e un film prost. Încerc să fac un minim de research să văd dacă mi-a scăpat mie ceva. De cele mai multe ori se dovedește că nu mi-a scăpat și că filmul e doar prost, dar asta-i altă treabă.
Ceea ce ne aduce la Wes Anderson. Am văzut următoarele lucruri de la el, exact în această ordine: The Grand Budapest Hotel, The French Dispatch, The Darjeeling Limited și cel mai recent, The Wonderful Story of Henry Sugar.
The Grand Budapest Hotel a fost ok. Nu a fost în niciun fel o capodoperă din punctul meu de vedere, dar pot să înțeleg de ce a câștigat atâtea oscaruri și nominalizări. La momentul respectiv era un stil nou cu totul. Altă imagine, mai eye-candy, un nou mod de a nara o poveste, ceva diferit cu totul.
The French Dispatch a fost o mizerie și o spun cu mâna pe inimă. A fost un try-hard din partea lui Wes Anderson și s-a văzut de la o poștă. A încercat să epateze atât de mult cu stilul lui cinematografic încât a uitat de tot restul elementelor care constituie un film bun. A fost doar un film despre cum Wes Anderson se dă în spectacol. The Darjeeling Limited măcar a avut niște momente tragi-comice.
Iar Henry Sugar, filmul scurt cu Benedict Cumberbatch a fost o poveste plată cap-coadă. Nimic interesant, nimic care să îndemne la o reflectare, niciun înțeles ascuns. Doar o relatare și Wes Anderson doing his thing. Și asta în format 4:3, pentru că 16:9 e pentru plebei.
D-asta zic. Din punctul meu de vedere, Wes Anderson este cel mai overrated regizor al vremurilor noastre. Am scris acest articol ca să-mi reprim “nevoia” de a mai vedea vreodată un film de-al lui și să vă avertizez și pe voi, în caz că aveți această pornire.
În iunie Toyota a anunțat bateriile de 2.000 de km autonomie și a luat toată industria auto prin surprindere. Acum șochează cu altceva. Mai țineți minte când vă spuneam de procesul de producție de la Tesla care va revoluționa industria auto? Ei bine, se pare că îl va adopta și Toyota.
Au prezentat recent propria versiune de giga casting. Adică vor să reducă numărul de piese și să facă bucăți întregi din mașină la matriță. Iată singurul video pe care l-au prezentat:
Ce vedeți în video este puntea spate a mașinii produsă mai întâi în varianta clasică, prin asamblarea pieselor, iar ulterior produsă prin gigacasting. Aparent, pentru a produce puntea spate a mașinii în stilul clasic este nevoie de 85 de piese, 33 de pași și câteva ore pe linia de asamblare. Cât durează cu gigacasting? Doar trei minute. Mai jos este o imagine publicată de Toyota, pentru a le compara mai ușor:
Vă dați seama deci cât de mult timp se câștigă astfel și mai important, cât de mulți bani se economisesc. Toyota spune că timpul total de asamblare pentru o mașină se va înjumătăți și va scădea de la 10 la 5 ore.
Conform Toyota, primul autovehicul care va fi produs folosind această tehnică va ieși pe poarta fabricii în 2026. Va fi produs sub brandul Lexus și va fin dintre cele cu baterii cu autonomie de 1000 de km.
Iată și cum arată structura pe bucăți a unui vehicul electric de generație nouă. Puntea față, cu motorul, zona mediană, cu bateriile și puntea spate.
Bineînțeles, acest procedeu vine la pachet cu dezavantaje pentru proprietarii de mașini. În cazul unei daune mai serioase la caroserie, mașinile vor fi mult mai greu (sau poate chiar imposibil) de reparat. Cred însă că pentru Toyota, rapiditatea în producție și prețul mai mic vor triumfa în fața acestui “mic” inconvenient. Și dacă Toyota, un brand renumit pentru calitatea și fiabilitatea mașinilor face trecerea … vă imaginați probabil că și ceilalți vor încerca să se țină după ei.
Oricum, un lucru e clar, asistăm la o revoluție în domeniul auto și este clar că Tesla a declanșat-o.
