Segway a anunțat zilele trecute că încheie producția pentru modelul care i-a făcut cunoscuți: Segway PT. Ocazie cu care mi-am adus aminte că am citit mai de mult câteva despre ei și mi s-a părut cel puțin interesantă evoluția lor.
Segway-ul a fost inventat de Dean Kamen și lansat pe piață în 2001, iar din 2002 au început livrările. Din punct de vedere al vânzărilor, produsul a fost un eșec. Compania se aștepta la vânzări de 40.000 de unități în primul an, iar la finalul lui 2003 d-abia dacă vânduseră 6.000 de unități. Au vândut cu greu 23.500 de unități până la finalul în 2006, iar pentru multe dintre ele a fost nevoie de un recall pentru a rezolva un glitch destul de nasol (Segway-urile dădeau uneori cu spatele și din această cauză utilizatorii cădeau de pe ele).
Între timp pe piață deja apăreau vehicule care făceau lucruri similare, iar Segway tot nu o ducea prea bine. În 2010 compania s-a vândut către un grup condus de milionarul Jimi Heselden. Nici Heselden nu a avut prea mult noroc cu Segway. De fapt, chiar a avut un ghinion teribil și a decedat în același an, după ce a căzut din greșeală cu Segway-ul de pe o stâncă.
În 2014 Segway ia în sfârșit atitudine împotriva tuturor companiilor care le copiau tehnologia, și depun o plângere pentru patent infringement împotriva mai multor companii chinezești, printre care și Ninebot (care era atunci susținută de Xiaomi și un alt fond de invetiții). Doar că între timp toate aceste companii au făcut capital serios vânzând produse Segway-like pe piețele asiatice. Mult mai mult decât ce a reușit Segway să facă în 14 ani. Așa că în 2015 compania chinezească Ninebot a cumpărat Segway. Exact! Copia a cumpărat originalul.
Bineînțeles, chinezii de la Ninebot au știut cum să facă Segway profitabil. În 2016 au scos pe piață o versiune mai mică (Segway miniPRO), iar ulterior au lansat trotineta electrică Ninebot care s-au vândut ca pâinea caldă și a depășit succesul Segway. Acum au o întreagă suită de vehicule electrice, majoritatea bazate pe ideea din spatele Segway-ului original.
În acest context Segway-ul original deja a devenit irelevant, de aici și decizia recentă de a renunța la modelul original scos pe piață acum aproape 20 de ani: Segway PT.
Istoria Segway mi se pare o lecție condensată pentru orice antreprenor care crede că o idee bună este de ajuns pentru a reuși pe piață. Probabil că Dean Kamen s-a îmbogățit oricum, însă compania originală Segway nu și-a atins niciodată potențialul maxim. Deși au avut aproape 10 ani la dispoziție să facă ceva cu primul lor model, au fost prinși din urmă de chinezi și au ajuns să-i îmbogățească pe aceștia.
Panasonic Lumix G100 este o cameră video mirorless pentru vloggeri, concepută să înlocuiască modelele din seria G9 (G90/G95/G99). Spre deosebire de ZV-1 recent lansat de la Sony, modelul de la Panasonic are lentile interschimbabile.
Chestia asta vine cu plusuri și cu minusuri. Pe de-o parte nu rămâi blocat cu o cameră doar pentru video (în caz că nu îți merge cariera de vlogger), pe de altă parte nu-i la fel de compactă și de ușoară precum Sony ZV-1. Panasonic Lumix G100 cântărește 422 grame cu lentila 12-32 mm (un pic mai ușoară decât a6000-ul meu), versus 294 de grame pentru Sony ZV-1. Personal, nu știu ce aș alege între cele două variante.
În rest, are tot ce-i trebuie. Senzor de 20.3 MP cu filmare 4K la 30 fps sau Full-HD la 60 fps, știe de V Log și LUT, slow motion, quick motion, time lapse, stabilizare, display rabatabil cu touch screen, focalizare pe față cu facial recognition, un grip/trepied cu butoane de declanșare care se vinde separat.
O altă chestie interesantă este o tehnologie (nouă, zic ei) pe partea de audio. Tehnologia se numește OZO Audio și folosește trei microfoane integrate în cameră, care te ajută să setezi direcția din care vine sunetul, iar pe restul surselor de sunet încearcă să le estompeze.
Camera va fi disponibilă în România începând la finalul lunii iulie. Nu știm încă prețul.
Mă uitam la testul cu primul metrou care circulă pe magistrala M5 Drumul Taberei – Eroilor și aproape că nu îmi vine să cred. Mă obișnuisem să vorbesc despre metroul din Drumul Taberei ca despre un basm, o utopie. Cred că locuitorilor din Drumul Taberei le-a curs o lacrimă atunci când au văzut clipul. Îl pun și eu mai jos, să ne mai curgă o lacrimă:
Abonează-te la canalul meu –>
Atât de aproape și totuși departe. Încă mai sunt probleme la sistemul de ventilație și la o stație de pompare a apei, iar din această cauză al (cine mai știe câtelea) termen de finalizare de 30 iunie nu va fi respectat. Sică spune că aceste ultime două probleme s-ar putea remedia “în decurs de o lună jumătate, maxim două”. Și teoretic ar trebui să fie în interesul lui, că vin alegerile și i-ar sta bine cu un o magistrală de metrou finalizată.
Totuși, după 17 miniștri ai Transporturilor și opt directori generali ai Metrorex, mai îndrăznește cineva să spere? Ce ziceți? Va fi gata în 2020?
Laptopul meu este în general cool, însă când mă joc, inevitabil se încălzește, și ajunge să-mi transpire podul palmei pe el. Pentru că nu vreau să-i deteriorez tastatura sau carcasa, pentru sesiuni mai lungi de gaming am conectat o tastatură mecanică ROG Claymore la el. După vreo două luni de folosire, sunt pregătit să ofer câteva păreri.
În primul rând, de ce o tastatură mecanică?
Tastaturile mecanice sunt acele tastaturi zgomotoase, cum se făceau încă de la începutul tastaturilor: mari, grele și cu taste cu acționare mecanică. Și atunci, de ce ar vrea cineva o astfel de tastatură acum? Pentru că spre deosebire de tastaturile noi, cu membrană de cauciuc și contact electric, cele mecanice au câteva avantaje majore. Sunt mult mai rezistente, nu se tocesc, nu se blochează tastele, oferă un feedback mai bun pentru scris și cel mai important sunt mult mai precise, ceea ce le face foarte apreciate de gameri.
Switch-uri Cherry MX Brown
Tastaturile mecanice vin în mai multe variante, în funcție de scopul lor. Cele mai populare sunt cele cu switch-urile de la Cherry MX, o firmă nemțească. Switch-urile acestora sunt clasificate în funcție de culoarea lor. Cherry Black, Silent Red, Red și Speed Silver sunt switch-uri liniare. Speed Silver, Green, și blue sunt switch-uri tactile (cele mai zgomotoase dintre toate), folosite de obicei de persoane care introduc multe date în calculator. Switch-urile Grey, Clear (adică albe) și Brown sunt tactile, dar sunt ceva mai silențioase. Din ce am citit, se pare că switch-urile Brown oferă compromisul optim între un feedback bun și un sunet relativ scăzut. Dacă vreți să aprofundați mai mult pe tema asta, vă recomand acest video:
Abonează-te la canalul meu –>
Zgomot ROG Claymore cu switch-uri Cherry Brown
Apropo, când spun “sunet relativ scăzut”, mă refer prin comparație cu alte tastaturi mecanice cu switch-uri de alte culori. Dacă trebuie să compar această tastatură cu oricare altă tastatură cu membrană de cauciuc, cu siguranță aceasta este mai zgomotoasă. Dacă nu închid ușa când mă joc, se aude din oricare colț al casei, iar zgomotul nu-i tocmai de ignorat.
Construcție solidă, aderență bună și numpad detașabil
ROG Claymore este construită pe un cadru de aluminiu și din această cauză este rezistentă, dar și destul de grea. Eu aș zice că dacă nu vrei să te plimbi cu ea prin rucsac, ăsta-i un avantaj. Picioarele de cauciuc de pe spate au o aderență foarte bună și nu mi s-a întâmplat niciodată să se miște în timp ce mă joc sau tastez. Ba chiar opune rezistență când vrei să o împingi mai încolo pe masă.
Un lucru inedit la această tastatură este numpad-ul detașabil. Bănuiesc că dacă vrei să ocupe mai puțin spațiu pe birou sau dacă vrei să o iei în rucsac, îi poți scoate acel numpad. Totuși, eu sunt un fan al numpad-ului, așa că am folosit-o întotdeauna împreună cu el. Plus că scroll-ul acela mi se pare excelent ca slider de volum în Windows. Am devenit dependent de el.
Partea interesantă? Poți pune numpad-ul pe partea stângă a tastaturii. De ce ai vrea să faci asta? Pentru că pe fiecare cifră de pe numpad îți poți seta macro-uri (scurtături) pentru diverse lucruri și le poți selecta cu mâna stângă, fără să iei mâna dreaptă de pe mouse.
Experiență la tastare
Switch-urile tactile oferă o experiență foarte bună de tastare. Față de o tastatură obișnuită, este o cursă mai lungă din momentul apăsării până atunci când face “clanc”. Necesită un pic de timp să te obișnuiești cu ea, dar mi se pare foarte confortabilă pentru tastat. Cea mai mare diferență se observă în timpul jocurilor, unde nu am mai avut momente de genul “mi s-a părut că am apăsat pe tastă dar n-a făcut nimic…”. Tastatura este 100% anti-ghosting și are N-Key Rollover, adică acceptă și înregistrează oricâte apăsări de taste simultan.
Personalizări multiple și compatibilitate cu Philips Hue
Bineînțeles, ca orice tastatură de gaming care se respectă, poate să licăre în toate culorile curcubeului și în toate modurile posibile. Așa că le poți arăta tuturor cât de colorată este personalitatea ta. ROG Claymore știe să facă o mulțime de efecte: de la pulsații până la valuri mexicane, sau să pâlpâie pe muzică.
Prin aplicația ROG Armory Crate o poți conecta și cu bridge-ul de Hue. Am încercat și eu, dar sincronizarea nu mi s-a părut foarte stabilă, așa că am renunțat. La un moment dat îmi pâlpâiau becurile prin casă atunci când jucam World Of Tanks și apăsam pe taste.
Eu am folosit-o doar în două moduri: fie complet aprinsă, fie pe un profil personal. Ideea este că poți selecta tu individual ce tastă să rămână aprinsă, așa că eu am făcut un profil pentru CS:GO, în care nu mi se aprind decât tastele direcționale, butonul de defuse, butoanele de arme șamd.
Macro-uri și remapări de taste
Tastatura are deja niște taste multimedia foarte folositoare în Windows. Însă dacă vrei, poți schimba tu destinația fiecărei taste și poți selecta ce anume să facă acea tastă sau combinația dintre două sau mai multe taste.
O altă funcție utilă este cea de macro recording. Adică apeși pe “record”, apoi faci o combinație de taste, o salvezi și o asignezi unei taste. De exemplu atunci când apeși pe butonul “P”, în timpul unui meci de CS: GO, să scrii pe chat “bomb A”, sau “rush mid”, sau “numai din cauza voastră am pierdut runda asta!!!”.
În concluzie
Cu siguranță este cea mai complexă tastatură pe care am tastat vreodată. Construcție solidă, aderență bună, experiență bună la tastare, posibilități nelimitate de personalizare, macro-uri, remapări, tot ce trebuie. Dar și un preț pe măsură. La patru ani de la lansare, ROG Claymore se găsește la prețuri între 830 și 1.373 de lei. Acum o găsiți pe stoc la diverse prețuri la eMAG, PC Garage sau evoMAG.
Ieri am fost în Băneasa cu scopul declarat de a returna un produs de la Reserved. Reserved care s-a mutat din septembrie din Băneasa. În fine, am trecut și pe lângă IKEA, unde intrarea arăta așa:
Coada era până în parcarea din spate, doar că nu știu de ce. Sigur, în interior erau doi paznici care scanau de zor, iar prin acea ușă rotativă nu se intra decât în grupuri de 2-3 persoane din aceeași familie, ceea ce ar fi o posibilă explicație. Doar că IKEA este deja deschis de ceva timp, noi am mai fost recent și atmosfera a fost lejeră. Habar n-am ce a fost special ieri, însă dacă așa va fi în continuare, mă gândesc că este mai rapid să înveți tâmplărie și să-ți faci singur mobila decât să stai la coadă:)
The Last Of Us a fost primul joc pe care l-am terminat acum 4 ani când ne-am cumpărat PlayStation 4. Am vrut să-l joc pentru că nu am auzit decât laude despre el și s-a dovedit că nu erau vorbe goale. Jocul este o capodoperă. Alice a stat lângă mine pe tot parcursul jocului și l-am privit atunci ca pe un film foarte foarte bine făcut. Jocul este din perspectiva lui Joel, un tip care are sarcina de a escorta o fată de 14 ani – pe Ellie – în siguranță prin Statele Unite, care se află într-un scenariu post-apocaliptic din cauza unei infecții cu o ciupercă ce transformă oamenii în creaturi canibale și agresive. Jocul este din start unul pentru public matur. Personajele sunt complexe, sunt multe scene dramatice, multe răsturnări de situație, multe alegeri imprevizibile, și nu este genul de joc cu “cei buni câștigă”. Chiar și la final, nu știi care sunt tipii buni și care sunt cei răi.
Mie mi-a plăcut atât de mult încât deși am mai terminat multe jocuri pe PlayStation de atunci (toate PlayStation Exclusives), acesta a rămas preferatul meu. Este pe locul întâi într-un top în care totuși există și God Of War. Am decretat atunci că a meritat să ne cumpărăm consola doar ca să jucăm acest joc.
The Last Of Us Part II
Acum s-a lansat The Last Of Us Part II, în care Ellie a mai crescut, este o adolescentă care mai face uneori și prostii. Am apucat să joc vreo două ore din Part II (până la prima scenă dramatică) și mi se pare că este exact ce trebuie să fie. Sarcasm, acțiune îmbinată foarte frumos cu cinematics, scene desenate superb, multe semne de întrebare și câteva secvențe pentru public matur. Și nici măcar n-am vorbit de grafică. La fel ca în prima parte, povestea jocului este complexă și situațiile prin care treci nu au neapărat un final fericit. Este genul de joc în care te aștepți să se întâmple A sau B și se întâmplă varianta Y. Practic, The Last Of Us Part II este în același stil care a făcut ca The Last Of Us Part I să fie un joc excepțional. Îți dă periodic universul peste cap cu câte o scenă dubioasă. Iar acest lucru le pică greu unora la stomac, poate și din această cauză jocul este unul controversat. Pentru mine chestia asta este exact ceea ce contează.
Abonează-te la canalul meu –>
În concluzie, ce voiam să vă spun este că The Last Of Us Part II este exact ceea ce trebuie să fie. D-abia aștept să îl termin. Și sper să fiu la fel de entuziasmat și la sfârșitul lui 🙂
Pe cei de la Arrosticini probabil că îi știți de la diverse festivaluri de street food (mai țineți minte?) unde erau prezenți mai tot timpul cu food truck-ul lor. Fac niște frigărui de berbecuț excepționale, gătite așa cum trebuie. Sunt atât de bune încât sunt preferatele lui Alice, deși ea nu prea mânca friptură sau carne de oaie/berbecuț înainte să le încerce.
În ultimul timp, cei de la Arrosticini au început să vândă kit-uri de frigărui pentru acasă. Am luat și noi o dată. Și încă o dată. Periodic vând și kit-uri de friptură și alte preparate din oaie. Am comandat și un astfel de kit săptămâna trecută și a fost și acesta foarte bun, așa că am zis să povestesc mai multe aici.
În primul rând, kit-ul de frigărui de berbecuț costă 120 de lei și în pachet sunt 30 de frigărui vidate, alături de un sos, o legătură de ierburi (pe care le folosesc ca să ung frigăruile cu sos cât timp sunt pe grătar), o punguță de sare grunjoasă și niște murături senzaționale cu rondele de morcovi, ridichi și ceapă.
Iată cum arată kit-ul înainte de preparare:
Prima dată când le-am comandat le-am gătit în cuptor. Mai întâi le-am uns cu sos folosind acel mănunchi de ierburi, le-am băgat la cuptor și le-am mai uns o dată după 5-7 minute. Au stat în total vreo 12-15 minute la cuptor, și la sfârșit le-am servit alături de o garnitură de cartofi fierți și apoi copți.
A doua oară când am comandat le-am făcut pe grătar, după aceeași procedură. Pot să vă spun că gustul a fost la fel de bun de ambele dăți. Bucățelele de carne au fost tăiate și alese perfect, cât să conțină cantitatea optimă de grăsime, să nu dureze prea mult prepararea și să fie moi și bune la sfârșit. Eu vă recomand să încercați frigăruile de la Arrosticini chiar dacă nu vă place carnea de oaie, pentru că vă veți schimba părerea.
În fiecare săptămână, cei de la Arrosticini colaborează cu câte un chef celebru și pun în vânzare câte un kit cu un preparat din carne de oaie. În prima ediție au avut o pulpă de oaie pregătită de Alex Petricean, au mai avut o shaorma gourmet de berbecuț, iar noi am comandat săptămâna trecută un kit de piept de berbecuț umplut cu cremă de alune, ceapă verde și fenicul, în sos de măduvă, servit cu țelină murată și broccolini (165 lei). Așa arăta kit-ul:
L-am gătit câteva ore la cuptor, am aruncat broccolini-ul în tigaie 10 minute, am băgat pâinea cu maia 10 minute la cuptor și le-am pus pe toate pe masă. Farfuria nu a arătat foarte elegant, pentru că pieptul s-a “derulat” când l-am pus în farfurie, dar gustul a fost foarte bun. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să-mi placă atât de mult țelina murată, nu l-aș fi crezut. A fost dulceagă, ca și cum ar fi avut miere, un gust ușor sweet & sour.
În concluzie, dacă vreți să mâncați frigărui de berbecuț excelente, sau preparate bune din oaie, vă recomand să-i urmăriți pe cei de la Arrosticini pe Facebook. Anunță acolo periodic ce bunătăți au, iar comenzile se plasează prin WhatsApp. Pot fi livrate prin Uber sau ridicate personal în week-end de pe Strada Dianei (zona Universitate).
