Author Archives: Marius

Mercedes EQC este primul SUV electric al nemților

By | September 5, 2018

Mercedes EQC este un SUV electric premium, care va intra în producție în 2019. Este făcut pentru a concura cu Tesla Model X, Jaguar I-Pace și viitorul Audi e-tron.

Ca dimensiuni se apropie de Mercedes GLC. Nu pot să zic că sunt un fan al design-ului. La partea frontală, parcă farurile mă duc din start cu gândul la o mașină asiatică gen Hyundai. Deși nu are un motor convenținal, nemții spun că au păstrat grila pentru că altfel mașina nu ar fi arătat natural. Totuși, parcă nu grila este problema.

mercedes eqc suv electric

Iar în spate mi se pare că aduce clar a Macan. De exemplu I-Pace-ul mi se pare că are mult mai multă personalitate.

Trecând la interior, mă amuză acel bord de parcă e improvizat din două tablete puse una în prelungirea celeilalte. Parcă și sub ele, consola centrală pare cam golașă. Deh, ai standarde înalte când ești obișnuit cu luxul din Duster 🙂

Mercedes EQC are două motoare electrice, unul pentru puntea față, unul pentru cea spate, de unde rezultă tracțiunea integrală permanentă, 408 cai și 765 Nm. Viteză maximă 180 km/h, de la 0 la 100 în 5.1 secunde, și o autonomie de 450 kilometri. Prețul nu a fost anunțat.

Nu-i neapărat o mașină care să mă dea pe spate, dar vestea că încă un magnat intră pe segmentul SUV-urilor premium electrice mă bucură. Se scrie istorie și, așa cum zice și Automarket – sursa știrii, și eu cred că în 2019 segmentul va fi foarte aglomerat.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Philips a inventat un dispozitiv pentru a face somnul mai ușor

By | September 4, 2018

Uitându-mă peste lansările de la IFA Berlin, mi-a atras atenția Philips SmartSleep. Este o bentiță cu sleep-tracker integrat, care emite sunete de frecvență joasă, pentru a amplifica undele cerebrale responsabile pentru somnul adânc. Dacă vi se pare că sună complicat, stați să vedeți cum se folosește:

Abonează-te la canalul meu –>

În realitate, cred că totul ar deveni un automatism, dar clipul zici că-l face în mod deliberat să pară greu de folosit. Dar hey, din cauza asta îmi place mie Philips. Pentru că au curajul să scoată pe piață astfel de ciudățenii.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Sistem IT pentru monitorizarea elevilor din sectorul 5?

By | September 3, 2018

Un sistem IT va fi introdus în Capitală pentru monitorizarea, prin dispozitive speciale cu senzor GPS, a elevilor în cazul cărora părinții vor să știe exact unde sunt în drumul spre școală sau la terminarea cursurilor. Sistemul, pentru care au fost deja chemați experți IT, va fi în dotarea Poliției Locale a Sectorului 5, pentru copiii care urmează cursurile școlilor publice din această zonă, dar este posibil să fie preluat de alte primării. “Primăria va cumpăra ceasuri cu cartelă SIM, iar părinții vor fi notificați atunci când, spre exemplu, copilul se abate de la drumul prestabilit de la școală către domiciliu sau pleacă de la școală înainte de terminarea orelor de curs” – Profit.ro

Să facem un pas în spate și să ne amintim în ce țară trăim. Ah, da, România. Țara în care, înainte de începerea anului școalar, încă nu se știe dacă elevii vor avea un manual după care să învețe. Țara în care de multe ori, clasele se renovează din fondul clasei. Și nu în ultimul timp, să ne aducem aminte de școlile cu wc în curte, care n-au bani iarna de încălzire.

Dar e bine că cineva din sectorul 5 s-a gândit că elevii au nevoie de monitorizare prin GPS. Și că se vor duce cu mai multă plăcere la școală, știind că li se urmărește fiecare mișcare. Bineînțeles, presupunând că sistemul chiar ar funcționa.

Sunt curios. Oare părinții cred că această idee este bună?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Tech News – 2 septembrie

By | September 2, 2018

Zvonuri despre Galaxy S10. Foarte probabil zvonurile se vor confirma, și vor fi trei telefoane.

Cele mai bune melodii ale verii, conform Spotify. Wake me up when september ends? 🙂

Și Apple va lansa noile iPhone-uri pe 12 septembrie. Tot trei bucăți. XS, XL și XXX?

Vespa va lansa în această toamnă scuterele electrice. Cam târziu, dacă mă întrebați pe mine.

Instagram testează “comunități” pentru studenți. Fix după ce a anunțat și Tinder o astfel de chestie.

800.000 de oameni au plătit 10$ să se uite la un meci de box între doi vloggeri. O idee bună de afaceri.

Președintele Venezuelei forțează băncile să folosească moneda lui virtuală. Țara e un dezastru în continuare.

Renault a lansat SUV-ul Arkana în Rusia. S-ar putea ca acesta să fie “Grand Duster”.

Următorul update major pentru Windows va fi în octombrie. Pregătiți-vă pentru BSOD-uri!

Instagram deschide tuturor userilor procesul de verificare. Probabil cu un număr minim de followeri.

Bringo o duce bine, a ajuns la 1 milion de dolari ca valoare. Cumpărată în mare parte de Carrefour.

Lenovo lansează produse pentru “smart home” la IFA. O cameră, un bec și o priză.

Microsoft vrea să închirieze Xbox în schimbul unei taxe lunare. Sună a abonament la telefon.

Nici Audi nu stă mai prejos și lansează SUV-ul Q8. Pentru cei care au nevoie de o barcă pe roți.

Sony lansează niște carduri SD super tari. Rapide și făcute dintr-o singură bucată.

Facebook extinde global funcția “Watch”. Platformă video care se va lupta cu YouTube.

A ieșit la suprafață și Pixel 3, varianta pentru oameni normali. Drăguț, dacă va putea fi cumpărat.

SSD-ul de 120GB de la Kingston a ajuns la un preț foarte mic. De Black Friday probabil se vor da cadou.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Lenovo Yoga Book C930 – laptop cu E Ink display în loc de tastatură

By | September 1, 2018

Continuăm seria lansărilor interesante de la IFA 2018 cu Lenovo Yoga Book C930. Un laptop care în loc de tastatură, are un display E Ink, cum au eBook readerele.

Al doilea display simulează apăsarea tastelor prin animație și prin vibrație. În plus, poate fi folosit pentru notițe și desene, în combinație cu stylus-ul de la Lenovo. Și nu în ultimul rând, laptopul se pliază pentru a putea fi folosit cu oricare dintre cele două display-uri. Fie ca tabletă, fie ca eBook reader.

https://youtu.be/qyUFiOS5ULs

Avantajul celui de-al doilea display este că per total laptopul va fi mai ușor și mai subțire. Dezavantajul va fi, probabil, autonomia.

Nu pot să spun că aș trece cu ochii închiși la un astfel de laptop, dar cu siguranță este o abordare interesantă. Mi-ar plăcea măcar să-l încerc, să văd cum se simt “tastele”.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Gmail e plin de AI și Machine Learning, mai puțin acolo unde contează

By | August 31, 2018

Din serverul blogului am setat ca toate mailurile primite pe “adresa redacției” să le forwardeze automat și către adresa personală de Gmail.

În Gmail am făcut un filtru simplu. Dacă mailul vine de la domeniul @revoblog.ro, să-i dea eticheta “Revoblog” și să-l treacă automat în folderul cu același nume. Fără să mai treacă prin Inbox, fără să-l marcheze ca spam:

Ce credeți că face Gmail?

Ia mailurile trimisă către acea adresă și:

  1. pe unele le bagă corect în folderul în care trebuie;
  2. pe unele le bagă în Inbox;
  3. pe altele le bagă în Spam

Ați fi crezut că după ce le dai de 5 ori “Report not spam”, se învață și el să le pună acolo unde trebuie. Nope.

Și mai amuzant este că nu alege să pună doar anumite adrese în spam. Mailuri diferite de la aceeași persoană pot ajunge fie în Inbox, fie în Spam, fie în folderul corect. În funcție de cum are chef Gmail.

Speram ca de la ultimul update să se rezolve chestia asta. Nope.

Cumva nu înțeleg. Gmail este foarte bun la “înțeles” ce conțin exact mailurile mele, dar cu toate acestea nu este în stare să facă un lucru simplu: să le sorteze. Păi ce facem aici, Google?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Trei produse interesante lansate de Miele la IFA 2018

By | August 30, 2018

Anul trecut, în timpul IFA, spuneam că am fost impresionat de cuptorul de la Miele, care știe să prepare diferit mai multe alimente în același timp. Am urmărit și anul acesta produsele lansate de ei, și iar au venit cu idei tari. Se pare că nemții înțeleg lucrurile importante din viață. Ce au lansat anul acesta?

1) O mașină de spălat în care poți băga un singur articol vestimentar. Bine, și la ale noastre poți face asta, însă mașina va consuma tot atâta apă și va dura cât pentru un ciclu întreg. SingleWash de la Miele își ajustează singură cantitatea de apă pe care o va folosi.

2) Un espressor care poate funcționa cu trei tipuri de boabe de cafea. Pentru cei care nu beau cafea, să știți că este o adevărată dramă când doi membri ai familiei preferă tipuri diferite de cafea. La espressoarele de acum, nu prea ai cum să schimbi ușor între ele. Ar trebui să scoți boabele din espressor, să faci o cafea cu ce boabe au mai rămas pe “instalație”, apoi puse boabele noi și tot așa.

Și am lăsat cel mai “scandalos” lucru la final:

3) “Serviciul gourmet Miele, dezvoltat prin intermediul startup-ului Mchef, este destinat clienților care apreciază experiența unui restaurant premium, dar în confortul propriilor locuințe. Concret, clienții Miele care dețin un cuptor Dialog pot comanda online meniurile dorite, iar acestea le vor fi livrate de către un serviciu special de curierat a doua zi. Toate ingredientele vor fi deja pregătite pentru a fi introduse în cuptor, iar programul adecvat de coacere va fi lansat direct din aplicația MChef. Timpul mediu de coacere este de 20 de minute.

Știu că sună utopic, dar să dea primul cu piatra cel care nu și-ar dori așa ceva. Apeși pe buton și vine chefu’ cu mielul deja pregătit pentru Paște, doar să-l bagi la cuptor.

Ce să zic, dacă un cuptor Dialogic nu-mi permit, măcar sper că vom vedea primele două funcții integrate cumva prin electrocasnicele pentru muritorii de rând.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook