Din nou la restaurantul mexican El Torito (2018)

By | September 15, 2018

El Torito a fost primul restaurant mexican pe care l-am încercat, prin 2008 parcă. Am mai fost o dată în 2011 și încă o dată săptămâna trecută. De trei ori în zece ani, deci practic sunt client fidel.

Atmosfera s-a schimbat puțin de când am fost ultima dată. Acum au o grădină acoperită, cu vegetație și mese pictate, iar în interior a rămas aceeași atmosferă veselă, cu mulți cactuși, multe culori, și o poză plastifiată cu un chihuahua pe fiecare masă. Muzica mi s-a părut cam tare, și nu-i neapărat mexicană. Ospătărițele sunt îmbrăcate în haine tradiționale mexicane, deci dacă vreți atmosferă mexicană, faceți-le o vizită.

Meniul vine acum pe o tabletă, însă din păcate nu poți face comanda direct de aici, ci are doar scop informativ.

Prețurile sunt bune, mai bune decât la Taqueria El Torito, deschisă recent de ei, în zona Unirii. De băut am luat o Margarita de măr (care a venit ornată cu kiwi, csf, ncsf) și Jarritos (11 lei), o băutură carbogazoasă importată din Mexic. Jarritos are mai multe arome, eu am luat cu guava și mi-a plăcut, avea un gust similar cu cel al bomboanelor pe care le mâncam în copilărie 🙂

Am primit din partea casei o porție de nachos cu sos salsa și am mai comandat noi niște empanadas de pui (18 lei). Au fost bune, deși carnea de pui a fost atât de mărunțită încât inițiam al crezut că este carne de ton 🙂

De mâncat am comandat un burrito de pui (32 lei), unul de vită (35 lei), o porție de fajitas de pui (35 lei) și tacos al pastor (35 lei), alături de un sos mole (8 lei).

Burrito-urile au fost bune și imense. Serios, trebuie neapărat comandat unul la două persoane dacă vreți să mai încercați și altceva. Mi-a plăcut că au folosit coriandru și a avut un gust autentic.

Fajitas au fost așa cum ne așteptam. Fâșiuțe de carne de pui, servite într-o tigaie fierbinte de fontă, alături de diverse legume. Nu au fost picante.

Tacos al pastor este un amestec de carne de porc, făcută în tigaie și turnată peste foile de tacos (vreo șase la număr), cu tot cu sosul din tigaie. Alături sunt două bolulețe cu fasole mexicană și un sos care cred că a avut ananas murat. Mole este un sos de culoare maronie, ușor picant, care conținea, printre altele, ciocolată și scorțișoară. Și această porție mi s-a părut foarte mare.

În concluzie, dacă vreți să mâncați pe săturate mâncare mexicană, într-un decor specific, încercați El Torito. Restaurantul original este la Foișor, pe aceeași stradă cu Switch.eat, însă puteți încerca și taquria din zona Unirii. Dacă nu mâncați picant nu-i problemă, nimic din ce am comandat nu a fost picant de speriat.

2 comentarii la: “Din nou la restaurantul mexican El Torito (2018)

  1. Cowish

    Sa inteleg ca n-ai incercat mancare mexicana atunci cand ai fost in state.
    Am incercat si noi anul asta El Torito, cautand ce experimentasem in LA/San Diego in 2016. Se apropie, dar mai are mult pana sa zici ca e mancare mexicana adevarata. Au nimerit un pic partea cu aromele/condimentele, pe alocuri, dar nu le iese deloc partea cu echilibrarea farfuriei intre carne, legume si carbohidrati. Ne-am luat burrito si chimichanga cand i-am incercat.
    Also, pe peretele de langa masa noastra s-a plimbat un gandac spre final. M-a facut sa ma simt ca in facultate, cand stateam in Leu. 🙂

    Reply
    1. Revo Post author

      Ba chiar am mâncat (de aproape trei ori :)) cât am fost în State, și mi s-a părut de fiecare dată la fel. O amestecătură de carne, legume și condimente, fără o direcție clară. La fel mi s-a părut și la El Torito. Bun, dar nu neapărat “to die for”.

Spune-ți și tu părerea: