Am fost la Submarine Burger pentru burgeri, o să mă întorc pentru cartofi

By | February 26, 2023

Submarine Burger este un lanț din Croația care s-a extins recent și în România. Conceptul restaurantului este de burgeri gourmet, cu ingrediente organice și pe cât posibil produse local. În București au două restaurante: unul pe Calea Floreasca, vizavi de Vacamuuu, și unul în One Cotroceni Park. Există planuri și pentru un al treilea, în America House.

Cel de pe Floreasca este foarte aproape de mine, așa că le-am făcut o vizită. Am ajuns puțin după ora prânzului ~ 14.40 și cred că am fost singurul client din restaurant. Mai era cineva cu un laptop (și o imprimantă!) la o masă, dar nu sigur dacă era vreun șef sau pur și simplu vreun corporatist fugit de acasă.

Decorul restaurantului este stil fast food, colorat, fără pretenții și de fapt cel din Floreasca este o mare terasă acoperită, cu încălzitoare din loc în loc. Probabil că la vară o vor decoperta și va fi și mai plăcut să stai la un burger la terasă.

Au cinci modele de burgeri cu vită în meniu și cinci vegani. Cei cu vită sunt: unul denumit Original (care practic e burgerul clasic), Smokehouse care-i cu bacon și cu sos barbeque, cel italian cu rucola, brânză Grana Padano și pesto Genovese, unul franțuzesc cu brie și trufe și Monster – care este cu trei chiftele de carne, bacon și sos BBQ. Plus posibilitatea de a alege și un combo alcătuit din trei burgeri mai mici. Cei vegani sunt cu chiftele de la Beyond Meat și au ingrediente precum avocado, tofu, baby spanac, năut și germeni de ridiche.

Mi s-a părut că nici unul dintre cei 5 burgeri de vită din meniu nu are ceva special care să mă facă să vreau să-l încerc, așa că am ales burgerul Original (34 lei). Stilul clasic, cu chifteaua de carne, salată, murături, brânză și sosul lor in-house. Iată-l mai jos:

Este genul de burger mare, cu ingrediente puse cu simț de răspundere, nu făcut cu gândul la inflație. Chifla a fost bună și pufoasă și nu a fost atât de multă încât să acopere gustul celorlalte ingrediente și să simți că mănânci doar pâine. Burgerul este genul cu sos din belșug. Chifteaua, deși a fost cam subțire și părea cam neagră la exterior, nu a fost arsă ci îndeajuns de suculentă. Aș spune că este un burger cinstit, care nu dezamăgește dar nici nu impresionează prin ceva anume. Gustul a fost însă mai apropiat de cel de fast food decât de cel al unui burger “gourmet”.

Problema celor de la Submarine Burgers este că cel puțin în zona Floreasca sunt extrem de multe localuri cu burgeri. Mult mai creative în privința meniului și toate cu burgeri excelenți la cam același preț. Trei exemple care-mi vin rapid în minte sunt Bibo Burgers (efectiv la 5 minute de mers), Vivo sau Switch.eat. Dacă vorbim strict despre burgeri, Vivo rămâne în continuare în topul preferințelor mele, urmați de Switch.eat și Bibo. La toate cele enumerate, gustul burgerilor mi se pare mai aproape de “gourmet” decât cel de la Submarine.

Dar revenind, la Submarine au și patru sortimente de cartofi. Unii simpli, unii cu sos de brânză deasupra, unii amestecați cu bucățele de cârnați și maioneză și unii cu maioneză cu trufe și Grana Padano. Eu i-am luat pe cei cu trufe și au fost senzaționali. Au avut gust de trufe din plin (deci dacă nu vă plac trufele evitați-i), iar bucățelele de Grana Padano erau îndeajuns de topite încât să-și păstreze forma, dar să se amestece la fix atunci când iei o furculița din cartofi. Aș reveni oricând pentru acești cartofi.

Mai au în meniu și vreo patru feluri de salate, un milkshake, două deserturi și un meniu de copii. Îmi place că totuși încearcă să ofere și alternative mai fresh și sănătoase la burgeri. Iar în meniul de bere am văzut multă bere craft, bere la draft, vin, carbogazoase, câteva sucuri presate la rece și chiar și tărie. Sunt destul de variate ambele meniuri, cred că puteți găsi ceva chiar dacă veniți cu un grup mai mare și unul dintre prieteni nu e fan burgeri.

În concluzie, voi reveni probabil la Submarine, dar nu neapărat pentru burgeri. Pentru cartofii prăjiți (vreau să-i încerc și pe cei cu cârnați), pentru a bea o bere cu niște prieteni, poate și cu familia, pentru că e destul de liber și am încredere că voi găsi loc. Bine, fie … și dacă tot voi veni pentru celelalte, probabil voi lua și un burger 😛

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: