Daca mai țineți minte, încă de la întâlnirea cu reprezentanții Revolut de anul trecut s-a pus problema IBAN-urilor românești. Deadline-ul intern pe care și-l asumaseră ei atunci era vara anului 2020.
Iată că în sfârșit, în a șasea lună de vară din 2020, Revolut anunță lansarea IBAN-urilor românești în parteneriat cu Libra Bank.
Acest anunț vine cu foarte multe beneficii pentru utilizatorii români, în primul rând pentru că vor putea primi salariile direct în contul Revolut. Și transferurile se vor face mai repede, pentru că vor putea încasa banii direct în lei de la oricare alt cont local. Se elimină deci cele 3-4 zile de procesare de când banii au fost transferați și până să apară în cont.
În comunicatul oficial cei de la Revolut spun că utilizatorii “vor putea gestiona întreaga viață financiară direct din aplicația Revolut, de la finalul acestei săptămâni.”. Știți însă părerea mea. Revolut e bun, e foarte mult, dar trebuie folosit cu precauție.
Alte curiozități despre Revolut
În rest, mai am și alte date interesante. Revolut a ajuns la 1.25 milioane de utilizatori în România și cei mai populari comercianți sunt OMV, Foodpanda, Uber, Bolt, Lidl, McDonald’s și Carrefour.
Românii au deschis peste 140.000 de vault-uri în aplicație și au economisit peste 40 de milioane de lei. Iar Revolut Junior are 17.000 de conturi deschise de părinți până acum.
În concluzie, eu sunt curios ce se va întâmpla cu utilizatorii vechi, care au deja IBAN-uri de UK. Oare vom fi migrați automat pe IBAN-uri românești?