Când am luat mașina m-am gândit că va fi la fel ca telefonul. Design ciudat modern, high tech, multe funcții, multe suprafețe glossy și mai slăbuț pe baterie și autonomie. Dar hei, măcar ar trebui să se potrivească, nu? 🙂
Ei bine, nu chiar. Mă refer bineînțeles la combinația dintre Android Auto Wireless de pe Samsung S23 Ultra cu sistemul de infotainment de la Hyundai Kona.
La început a mers fără probleme. Apoi nu știu exact ce a pățit, că a început să mă scoată din minți. Se deconectează aleator. De fapt, uneori doar se blochează sunetul (de la Spotify) și harta de la Waze pentru o milisecundă și apoi își revine. Alteori iese complet din Android Auto și mașina îmi afișează mesajul “Phone not responding” (ca mai jos). După care se reconectează singur.
Ce este curios este că după ce face așa timp de vreo 10 minute, apoi merge fără probleme cu orele. Cu alte cuvinte la drum lung e ok, dar la un drum scurt prin oraș, mai bine nu-l conectez, că mă scoate din minți.
Ce am făcut?
Am dat restart la telefon (clasic);
De fapt, de când persistă problema am și schimbat Android-ul la telefon și am trecut pe Android 16 / OneUI 8;
Am dezactivat Wi-Fi Scan de pe telefon, ca să nu cumva să mai caute alte rețele wifi după ce se conectează la wifi-ul mașinii;
Am forțat setarea din telefon ca nu cumva telefonul să bage Android Auto în power saving cumva (nu de alta, dar am pățit cu Waze);
Ce știu sigur:
Android Auto de pe S23 Ultra funcționează fără probleme în cealaltă mașină;
Apple CarPlay funcționează fără probleme în Kona;
Funcționează fără probleme și Android Auto de pe S23 Ultra în Kona, dar la drum lung.
Părerea mea este că-i o problemă legată de handshake între cele două device-uri (telefon și mașină). Ceva legat de Bluetooth sau WiFi. Până se pun de acord ce și cum să facă, mă tot deconectează. O să-i dau eu de cap până la urmă.
Dar oricum… cine ar fi crezut, nu? Telefon din Coreea să nu se înțeleagă cu mașina din Coreea.
eMAG a dat drumul astăzi la o nouă ediție din Revoluția Prețurilor. Este prima campanie mai mare de reduceri din 2026 și va dura până pe 15 ianuarie.
Pe lângă asta, au și o tombolă prin care clienții pot câștiga diverse premii, printre care trei iPhone 17 Pro, trei LG OLED de 139 cm sau trei laptopuri de gaming HP, aspiratoare Roborock șamd.
Azi am avut o idee mai mult timp liber decât de obicei, așa că am parcurs secțiunile din campania de oferte și am selectat câteva oferte bune:
Casti wireless cu noise cancelling (ANC) și ENC – 99 lei. Nu le-am încercat, nu știu ce calitate audio au, însă ce m-a uimit la ele a fost în primul rând prețul și apoi numărul mare de review-uri pozitive (nota 4.9). 100 de lei pentru niște căști cu ANC, ENC pentru microfon, transparency mode și afișaj digital pentru baterie.
Gratar electric Tefal OptiGrill. Noi avem varianta “Pro Max”, despre care am scris aici. Pe acela mare nu știu dacă l-aș mai cumpăra. Varianta aceasta entry însă ar putea fi o investiție bună dacă vreți să faceți acasă friptură de vită excelentă fără bătăi de cap.
Banda LED RGBWW inteligenta Philips Hue 3m. Preț mare pentru o bandă LED, dar pentru un produs Philips Hue, este un preț bun. De altfel, este la cel mai bun preț din ultimul an.
Camera de supraveghere Smart TP-Link Tapo C220 – Avem și noi câteva prin casă. Periodic mai cumpărăm câte una pentru că realizăm că vrem să mai instalăm una prin vreo cameră. 109 este un preț bun.
Televizor TCL QLED 55″ – 1599 lei. Mi se pare excelent prețul pentru un TV de 139 cm, cu Quantum Dot, Dolby Vision, panou cu refresh rate de 144 Hz și cu Google TV. E concurență mare pe TV-uri, iar TCL joacă dur cu asemenea prețuri.
LEGO Marvel – War Machine – 50 lei. Nu-i o reducere fabuloasă, dar e un preț ok. Noi cumpărăm diverse astfel de seturi ca să fie pregătite de adăugat alături de alte jucării în cazul în care apare o invitație pe la vreo aniversare surpriză de copilaș 🙂 Suntem la vârsta aceea.
Cam atât am văzut la o trecere în diagonală prin toate ofertele. Deocamdată am comandat o cutie de pâine mai sofisticată și un vin. Voi ați găsit ceva bun?
Lidl a lansat la sfârșitul anului trecut în interiorul aplicației My Lidl o recapitulare care îmi arăta de câte ori am fost în Lidl în ultimul an, dar și care a fost cel mai cumpărat produs. De fapt, cred că am fost la Lidl de cel puțin 42 de ori, pentru că aplicația nu reține decât vizitele în care am scanat codul My Lidl la final, însă au mai fost câteva și în care nu am apucat să le scanez. Anyway, aplicația mi-a spus că am fost de 42 de ori la Lidl în 2025 și că de cele mai multe ori am fost în luna noiembrie:
Sunt câteva lucruri care mă fac să trec des pe la Lidl. Unul dintre ele este stația de încărcare pentru mașini electrice. Lidl are un preț ok per kW, iar stația este mai mereu liberă. În 30-40 minute cât timp fac cumpărăturile, plec cu mașina full. Aplicația îmi spune că am alimentat de 18 ori în 2025.
Al doilea lucru ar fi uneltele de la Parkside, care chiar mi se par ok ca raport calitate-preț. Al treilea lucru ar fi jucăriile pentru copii. Uneori găsesc aici jucării educative și interesante pentru cel mic. Al patrulea lucru ar fi produsele Deluxe. Vă spuneam aici că sunt trei produse din gama Deluxe pe care le-aș cumpăra oricând. Iar când găsesc acele paste, fac stoc de 2-3 caserole pentru carbonara. Păcat că nu le găsesc mereu.
Însă există un produs pe care îl găsesc mereu la Lidl și din care cumpăr mereu 2-3 bucăți. Putem spune deci că și pentru acest produs merg la Lidl. Intuiam despre ce produs este vorba, dar și pe mine m-a uimit cantitatea.
Da, este vorba despre cel puțin 62 de pungi de astfel de cârnăciori. Cel puțin 62 de pungi pentru că uneori cumpăr și varianta XL și nu cred că acea variantă este pusă la socoteală aici.
Au vreo 3-4 variante la Lidl. Unii de porc, unii de pui, unii cu cașcaval și unii picanți. Mie îmi plac doar cei de porc, cu eticheta albastră, și mi se pare că merg de minune ca un snack alături de o pungă de covrigei sau grisine și o bere… poate chiar un vin. Obișnuim să facem asta seara uneori, când ne uităm la un film. Am cumpărat astfel de cârnăciori și din alte supermarketuri și niciunii nu mi se par la fel de buni. Sau dacă găsesc asemănători la gust, au un preț mult mai mare. Deci Lidl FTW!
Pe locul 2 sunt chips-urile acelea ondulate, dar pe acele le-am cumpărat în cantitate mai mare pentru un meci cu băieții și pentru un party la munte, deci valoarea de acolo e un pic umflată.
Iar pe locul 3 sunt crenvurștii pentru cel mic. Dintre toți, aceștia sunt cei mai “curați”. Știm însă că nu sunt tocmai sănătoși, așa că încercăm să limităm cantitatea.
“Pe vremea mea”, shaorma se făcea într-o gheretă, iar tu așteptai cuminte la geam să primești una mare cu de toate, iar apoi o mâncai pe stradă sau în cel mai bun caz la o măsuță din aceea înaltă de metal în fața shaormeriei. Cost mic, zero pretenții, gust bun (dacă știai unde să mergi).
Acum majoritatea “shaormeriilor” au și mese la interior și mai apare din când în când câte o shaormerie care încearcă să reinventeze roata. Așa este și Lick Kebab, care s-a deschis în Piața Amzei și care pare foarte apreciată printre “ăștia mici” din Generația Z. Este deschisă de cei care au Smash Baby și ca diferențiator, în loc să îi zici băiatului direct la tejghea cu ce să fie shaorma, notezi tu pe un bilețel pe care i-l înmânezi. Nu știu exact de ce, nu mi s-a părut nici mai rapid, nici mai precis acest procedeu.
Atmosferă de Gen Z – posibil nerecomandată pentru Millennials 🙂
În fine, sunt doar 8 mese în total în local, din care 3 sau 4 sunt de 4 locuri. Așa că dacă vreți să mergeți acolo, trebuie să vă așteptați să fie mai tot timpul pline mesele. Mesele sunt de marmură, ca în orice shaormerie care se respectă 🙂
Încă un lucru la care trebuie să vă așteptați este să ascultați muzică stil trap/gangsta rap la un volum foarte ridicat dintr-un sistem Sonos foarte prost reglat. Nu volumul m-a deranjat cât reglajul prost. Am și eu acasă Sonos și nu am reușit niciodată să-l fac să se audă așa prost. Bănuiala mea este că basul era dat la maxim și din această cauză se auzea așa. Trecem peste, că până la urmă e o shaormerie, nu vreun restaurant de fițe.
Ne-am “configurat” shaorma și am dat bilețelul băiatului de la tejghea.
Eu am luat una de vițel, cu cartofi prăjiți, sos de iaurt, usturoi, sos de roșii picante, maioneză, roșii, ceapă cu sumac, varză albă și castraveți murați. Clasic.
Alice a bifat una de pui, cu sos tahini, sos algerienne, roșii, salată verde și castraveți murați. Mai light.
Am fost al patrulea client pe ziua respectivă și din ce am tras cu coada ochiului, două comenzi de dinaintea mea le-au încurcat. Destul de repede au venit și ale noastre:
Așa arăta a mea:
Prima constatare ar fi că preparatele nu sunt așa de mari. Cea de pui este 39 lei, cea de vițel 54 lei. Nu știu, m-aș fi așteptat la mai multă cantitate pentru această sumă.
Și asta pentru că am luat-o la lipie. Dacă o luam la farfurie ar fi fost 59 lei cea de pui, respectiv 74 lei cea de vită. În meniu mai au cartofi prăjiți și sos la 17 lei și ayran/suc/apă la 10 lei.
A doua constatare ar fi că ingredientele din interior nu erau bine amestecate. Se vede mai jos cum în cea de vițel, carnea este jos de tot, iar varza este total separată de restul compoziției. Rookie mistake aș zice aici. Ca shaormar la o shaormerie de cartier, nu știu dacă îți permiți să faci așa ceva, că acolo feedback-ul se dă cam direct 🙂
A treia constatare ar fi că nici a mea nici a lui Alice nu au avut roșii. M-am uitat la o masă de lângă, care avea comanda cu nr 5 și acolo erau roșii în shaorma. Deci concluzia ar fi că la noi pur și simplu au uitat să pună, nu că le-ar fi lipsit ingredientul. D-asta zic că acele bilețele sunt degeaba dacă se pierd ingredientele pe drum.
Dar gustul cum este?
Despre gust pot să spun următoarele. Lipia a fost încălzită și a fost bună la gust. A fost proaspătă și nu sfărâmicioasă. Este din cea dulce la gust, nu din cea “făinoasă”.
Sosurile au fost bune la gust, maioneza mi s-a părut de calitate, nu din cea cu gust de petrol. Și usturoiul (probabil mujdei) mi-a plăcut foarte mult la gust. Se cunoștea că este proaspăt și nu a fost prea intens, ci atât cât trebuie. Per total, deși am pus sos picant, nu a fost decât ușor picantă.
Atât vita cât și puiul au avut gusturi bune. Au fost condimentate exact atât cât trebuie. Și cartofii mi-au plăcut foarte mult la gust. Păreau neregulați ca formă, deci posibil să nu fie din cei congelați, ci să fie făcuți de ei acolo.
Am plecat după maxim 30 de minute, mirosind intens a rotisor din cap până în picioare. Ocazie cu care mi-am dat seama de ce majoritatea shaormeriilor “de pe vremuri” nu aveau spațiu la interior.
În concluzie…
Lick Kebab mi-a făcut cam aceeași impresie pe care mi-a făcut-o și Smash Baby. Hype mare, dar preparatele parcă nu sunt pe măsura hype-ului.
Don’t get me wrong. Nu este nimic greșit acolo. Dacă ești prin Piața Amzei și ai poftă de o shaorma, la Lick Kebab mergi la sigur. Măcar știi că au ingrediente bune și că nu ai probleme de la sosuri după.
Shaorma a fost bună. Doar că la prețul acesta mă așteptam ori la o shaorma care să îmi dea universul peste cap, ori la o cantitate care să mă facă să mă lupt parte în parte cu ea. Dacă voi avea poftă de o shaorma când voi fi prin Amzei, voi mai trece pe la ei. Dar altfel nu mi se pare de mers special pentru asta acolo.
După două etape de Dakar 2026, Emanuel Gyenes avea un avans de vreo 30 de minute. În etapa a treia, Mani a căzut rău de pe motor. S-a lovit la cap și și-a avariat și motorul. Și-a rupt maneta de la ambreiaj și și-a făcut praf navigația. Ce vedeți acolo pe combinezon în dreptul pieptului este sânge:
Doi rideri (concurenți de altfel) l-au văzut și au oprit să-i acorde ajutor. A venit elicopterul medical care l-a consultat și l-a obligat să stea locului vreo 30 de minute. Asta s-a tradus în 40 de minute întârziere în total pentru el.
În cele din urmă, pentru că el nu mai avea navigație, cei 2 rideri au mers alături de el până la finalul probei, iar el reușea astfel să ducă proba la capăt.
Doar că greul d-abia aici începea. La categoria la care concurează (Malle Moto), cea mai dură din punctul meu de vedere, nu ai echipă tehnică, ci trebuie să îți repari singur motorul. Ajuns la bivouac grav avariat (atât el cât și motorul), pe Mani îl aștepta o noapte lungă de reparații la motor. Și nici măcar nu era asta problema. Când a ajuns, echipa Dakar l-a luat direct la cortul medical pentru radiografii și investigații. Așa este regulamentul. Practic… nu prea avea și cum să facă investigații și cum să-și repare motorul.
Așa că fără să-i spună nimic (sau fără să ceară Mani nimic), alți doi rideri i-au reparat peste noapte motorul lui Mani.
Drept urmare, în ziua următoare, Mani era din nou la start pentru prima etapă de maraton… Da, urmau cele mai lungi zile din Dakar. Una dintre ele cu 417 km, apoi dormit într-un cort de o persoană în deșert, apoi încă 356 km. Cu tot cu legăturile, avea vreo 900 km de mers în următoarele 2 zile. A postat un video în care părea foarte amărât și în care parcă părea că-și cere scuze pentru că se va retrage. Spunea că nu se simte bine, că vede dublu și că va începe totuși proba așa și că în cazul în care nu se simte bine, cel mai probabil că va abandona.
Doar că nu a abandonat. A terminat proba văzând dublu, cu mâna dreaptă umflată, ținându-se după un concurent din Chile, pentru că el, văzând dublu, nu putea să folosească navigația mai deloc.
Și nu doar că a terminat proba, a terminat-o foarte bine, ajungând pe poziția 5 în clasamentul general, la doar 7 minute de lider. După a cincea probă a mai urcat un loc, până pe 4. Iar seara, la finalul probei cu nr 5 declara că începe să nu mai vadă dublu. Deci el a mers 900 de km văzând dublu.
Eu nu prea pot să înțeleg ce fel de om trebuie să fii ca să fii capabil de acest tip de sacrificiu. Să mergi cu motocicleta prin deșert în timp ce vezi dublu. Și în același timp… mă voi gândi la asta de fiecare dată când mi se va părea ceva “greu”. O să-mi aduc aminte că în timp ce eu mă lamentez că nu reușesc să fac ceva pe laptop, un om a reușit să meargă câteva sute de km pe motor prin deșert văzând dublu.
Și a făcut asta din postura în care nu mai are nimic de dovedit. Mani participă anul acesta a șaisprăzecea oară și a câștigat deja de 4 ori la clasa sa (ultima dată anul trecut). O astfel de căzătură ar fi fost o scuză îndeajuns de bună pentru ca orice să abandoneze și să meargă acasă. Nu și pentru Mani.
D-asta cred că omul acesta merită tot respectul pentru ceea ce face. Iar poveștile de genul acesta fac parte din frumusețea Dakarului.
La Dakar este vorba despre o competiție dură, dar este vorba în egală măsură și despre colegialitate, strategie, despre fair play, despre povești și legende. Așa am ajuns anul trecut să devin fan instant al competiției, deși nu prea sunt un mare urmăritor al sporturilor cu motor.
Acum a fost proba a șasea. A terminat-o cu bine și pe aceasta, urmează o zi de odihnă. Apoi vom intra în a doua săptămână de Dakar, unde, dacă se simte mai bine, poate va putea forța un podium. Dacă nu, oricum este remarcabil ce a realizat până acum.
Procesul de corupție al lui Sebastian Ghiță, fost patron Asesoft, fost parlamentar, a început în 2015. De atunci și până acum au trecut peste 10 ani și s-au înregistrat 52 de amânări. Practic procesul se îndreaptă inevitabil spre prescrierea faptelor, iar Ghiță se va putea întoarce în curând în România ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar hei, 52 de amânări nu înseamnă că judecătorii nu-și fac treaba sau sunt corupți, nu-i așa doamna Lia Savonea? Totul e bine și frumos. Presa e rea. Oamenii sunt răi. Se încearcă o manipulare. N-avem dovezi, dar toți sunt răi iar sistemul de justiție din România nu are nicio problemă, da?
Fără legătură, faptul că judecătorii CCR din partea PSD părăsesc sala atunci când se discută despre pensiile speciale nu înseamnă că lucrează împotriva poporului, nu? Să le dăm în continuare pensii speciale sărăcuților, să le dăm spor pentru condiții grele, să le dăm spor pentru suprasolicitare neuropsihică, să le dăm spor pentru păstrarea confidențialității. Să le dăm 35 de zile de concediu. Să le dăm restul celorlalte nouă beneficii pe care le-am numărat.
Revenind la dosarul lui Sebastian Ghiță, este judecat pentru că i-a dat mită primarului din Ploiești. Cauzele pentru amânări sunt scandaloase. În primul rând, dosarul a stat 5 ani la Înalta Curte de Casație și Justiție, până când Sebi Ghiță nu a mai fost parlamentar, iar apoi au pasat dosarul la Tribunalul Prahova, ca să se ia de la zero. Deci judecătorii de la ÎCCJ au frecat-o 5 ani pe acele salarii regești și apoi au pasat dosarul la alții.
Și de aici începe spectacolul amânărilor. Printre motivele amânărilor avem:
Prima amânare – avocatul lui Ghiță a spus că Ghiță nu știa că are proces. Deci trebuie să amânăm, da?
Apoi unul din avocați a spus că el se află în concediu, deci nu se poate judeca la următorul termen. Reprogramăm, ce să facem? Doar nu chemăm omul din concediu, nu?
Apoi avocatul apărării era în izolare din cauză că intrase în contact cu COVID. Amânăm, nu?
La prima înfățișare instanța a cerut un răgaz ca să studieze actele ălora de la ÎCCJ. Amânare.
Apoi se cere amânare pentru probleme legate de administrarea probelor testimoniale.
Apoi se amână din nou pentru că unul din avocați susține că a făcut reacții adverse de la vaccinul COVID.
Apoi lipsesc nejustificat niște martori. Se amână din nou și se cere aducerea lor cu mandat.
Alt termen, alta lipsă de martori. Martorii și-au schimbat domiciliul, nu au mai ajuns citațiile la ei. Amânăm din nou, păi ce să facem?
Apoi unul din avocați face din nou reacție adversă la vaccinul COVID. Al naibii vaccin, cum dă el reacții adverse doar la avocați.
Se reia judecata, iar unui martor i se face rău în sală și nu poate da declarații. Amânăm din nou, nu?
Apoi se cere un raport de expertiză de către inculpați. Se amână din nou.
La următoarea înfățișare nu era gata raportul de expertiză. Se amână din nou.
O nouă înfățișare, dar s-a schimbat completul de judecată. Se cere amânare pentru ca noul judecător să aibă timp să citească dosarul.
Se înfățișează din nou după vreo 2 luni, raportul de expertiză era gata, dar celelalte părți cer răgaz să aibă timp să-l citească. Amânare din nou.
La următorul termen se cere readministarea probatoriului de către noul complet de judecată. Păi cine v-a lucrat domnule aici?!
La următorul termen una dintre martore este în concediu medical. Amânăm din nou.
Apoi, după alte două amânări pe chestiuni procedurale, se cere o nouă amânare pentru că procurorul de ședință al DNA nu s-a prezentat la proces. A lipsit omul, ce să-i facem acum? Nu e ca și cum ar trebui să existe repercusiuni pentru oameni plătiți regește care nu se prezintă la muncă, nu? Plus că un martor era iar în concediu medical. Hai s-o lăsăm pe altă dată.
Luna următoare, un alt martor anunță că nu poate ajunge la tribunal „întrucât participă la un eveniment, urmând a se prezenta la o dată ulterioară”. Păi ce să facem, nu poți să-l iei pe om așa de la un “eveniment”, nu? Amânăm.
Apoi au domnii avocați 2 luni de concediu, na, ce să le faci? Lucrează pe brânci de 7-8 ani la procesul ăsta, trebuie să se mai odihnească și ei.
Ajungem deja prin toamna lui 2023, iar unul din martori refuză să vină proces. Ce să facem, amânăm iar.
Apoi vin martorii, dar ce să vezi, nu se mai găsește dosarul. Pur și simplu dosarul s-a pierdut pe undeva printre instanțele din Prahova. Păi ce să facem, amânăm… fără repercusiuni pentru cei care au pierdut dosarul, că nu se cuvine asemenea erezie.
Se găsește dosarul, dar apoi ce să vezi… nu mai vine unul din martori.
Apoi vine martorul… dar lipsește iar dosarul. Ce să-i faci…
La următorul termen nu vin iar martorii. Se emit mandate de aducere, dar oricum, trebuie amânare.
La următorul termen… surpriză! Avocații sunt în grevă! Sunt nedreptățiți probabil de faptul că trebuie să muncească din greu pe bani puțini.
Am ajuns în aprilie 2024. Se reia procesul dar …. SURPRIZĂ! Se schimbă iar completul de judecată. Știți procedura, nu? Trebuie timp pentru ca noul complet să studieze dosarul. Amânare.
Iunie 2024. Avem înfățișare… dar….unul din avocați anunță că nu poate ajunge la Ploiești întrucât era apărător al unui client judecat într-o altă cauză aflată pe rolul Curţii de Apel București. Ce să-i faci… se mai încurcă și programările astea. Amânăm.
Iulie august 2024. Surprise motherfuckers!!! Judecătorii au iar 2 luni de vacanță! Hai pa, ne vedem în toamnă 2024.
Octombrie 2024. Noul complet discută despre punctul din care trebuie să reia rejudecarea dosarului.
Decembrie 2024. Noul complet de judecată cere din nou readministrarea probatoriului. Păi cine v-a lucrat dom’le aici (din nou)?!
Martie 2025. Surprise motherfuckers!!! Lipsește completul de judecată.
Septembrie 2025. Surprise motherfuckers!!! Magistrații sunt iar în grevă. Amânăm pe noiembrie.
Se lucrează un pic în noiembrie, dar apoi din 25 noiembrie 2025 și până la finalul anului, tribunalul nu mai găsește o zi liberă pentru programarea acestei cauze, așa că se acordă un nou termen abia în data de 27 ianuarie 2026.
Și acum ce să-i facem… După cinci ani de cameră preliminară la Înalta Curte de Casație și Justiție și alți cinci ani de judecată pe fond la Ploiești, fază procesuală încă nefinalizată, faptele pentru care au fost deferiți justiției Ghiță și Bădescu, săvârșite în 2013-2014, sunt prescrise. Instanța va decide doar dacă cei doi inculpați vor fi obligați la plata prejudiciului.
Eu zic că ar fi nedrept să-i pună să plătească după ce timp de 10 ani i-au persecutat pe cei doi inculpați. Eventul, dacă se poate, să li se plătească niște compensații…
Ghiță a scăpat până acum de cinci dintre cele șase dosare de corupție în care era cercetat. Ultimul era acesta, care se va prescrie. Deci practic justiția din România are un procentaj de 100% de a pierde dosare. Dar hei, din nou, asta nu înseamnă că justiția din România nu-și face treaba, da?
Puteți citi știrea integrală pe site-ul Libertatea. Eu l-am citit pe tot, pentru că mi s-a părut fascinant. Din el am scos acest rezumat.
