Author Archives: Marius

Laptopul pe care l-am cumpărat de Black Friday anul trecut încă este o afacere bună

By | November 28, 2020

Voiam să scriu acest articol pentru cei care spun că “de Black Friday nu sunt mari reduceri”. Iată o poveste despre laptopul meu. Este vorba despre un Lenovo Legion Y540, pe care m-am hotărât cu greu să-l cumpăr anul trecut de Black Friday. Are Core i5, SSD NVMe și o placă video RTX2060. L-am luat la momentul respectiv cu 3.700 de lei.

În perioada lockdown-ului nu pot să spun decât că mă felicitam în fiecare zi că l-am cumpărat. A fost o plăcere să-l folosesc zilnic. De fapt, având în vedere condițiile actuale, cred că este chiar cea mai bună investiție pe care puteam să o fac anul acesta. Pe lângă faptul că rulează lejer Photoshop-ul, Lightroom-ul și ce mai aveam eu nevoie, în fiecare seară pot să mă reconectez cu cyberathlete-ul din interiorul meu și să rulez fin la meciurile de CS:GO.

Ideea este însă că după l-am cumpărat, am rămas la curent cu prețurile. Poate că a avut de-a face și cererea crescută de anul acesta, dar nici prin ianuarie-februarie, până să intrăm în lockdown nu am mai văzut un laptop cu RTX2060 sub 4.000 de lei. Dacă fac acum o filtrare la eMAG și bifez RTX2060 drept condiție minimă, știți care este cel mai ieftin laptop? Un MSI la 5.200 de lei. Și în mare are aceleași specificații: Core i5-9300H, 8 GB RAM și SSD NVMe de 512 GB. Cam la fel, cu excepția display-ului care la MSI este de 120 Hz. Sigur, e frumoasă viața la 120 Hz, dar nu știu dacă merită o diferență de 1.500 lei.

Practic după un an de folosire, dacă aș vrea să-mi vând laptopul, cred că aș obține cam același preț pe el. Poate chiar puțin mai mult, cine știe?  😀

Culmea este că și laptopul precedent de Black Friday mi l-am luat, în 2012. Și țin minte că același feeling l-am avut și atunci. Am mai monitorizat prețurile încă un an, ca să mă conving că am făcut o afacere bună. Cred că chestia asta are și o denumire în psihologie. Atunci când chiar și după ce ai luat o decizie, încă mai cauți argumente care să îți confirmi că ai luat decizia bună. Anyway. Știu că mult timp după ce am luat acel laptop din 2012 (cu 2.500 de lei atunci), nu am mai văzut un laptop cu Core i7 la un preț sub 3.000 lei.

Long story short, dacă vreți un laptop și nu vă presează timpul, eu zic că merită să așteptați Black Friday. Eu așa voi proceda și cu următorul pe care îl voi cumpăra. Și în ritmul în care se mișcă lucrurile, probabil că va fi un MacBook cu procesor Apple M1. Sau M5, ce va exista atunci 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Motorola și-a lansat un magazin online propriu în România

By | November 26, 2020

Motorola și-a lansat propriul magazin online în România, țara noastră fiind prima țară din Europa Centrală și de Est în care Motorola își lansează magazinul online propriu. În rest, în Europa Motorola mai avea magazin online propriu doar în Marea Britanie, Spania, Franța, Germania, Olanda și Italia.

Întotdeauna e semn bun când se întâmplă chestia asta. Înseamnă că brandul are intenții mai serioase în țara respectivă, iar pentru clienți este bine pentru că pot cumpăra direct de la producător, la prețuri competitive. Vestea proastă este de regulă pentru reselleri, care nu vor mai putea să afișeze orice preț.

Magazinul îl găsiți aici. Motorola face acum niște telefoane decente în segmentul mid-range, unele dintre ele fiind recunoscute pentru autonomie foarte mare (de ex Moto G9 Power). Părerea mea este că problema lor este că aruncă pe piață prea multe modele și clienții nu știu ce să aleagă. De exemplu lineup-ul lor de telefoane arată așa:

telefoane motorola 2020Sincer, eu când văd lista asta primul instinct este: “n-am chef să stau să înțeleg care mi s-ar potrivi mie”. Bine, nici nu am mai intrat de mult în contact cu produsele lor, deci poate d-asta mi se pare complicat. Dar în locul celor de la Motorola aș fi mers pe două-trei modele dezvoltate și comunicate cu atenție, decât pe 20 de telefoane care sunt greu de deosebit.

În fine, e strategia lor. Eu zic că-i de bine că vor avea o prezență mai consolidată în România.

 

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

S-au înmulțit furturile din locuințe, deci luați măsuri

By | November 25, 2020

Articolul ăsta-i ca un fel de PSA. În fiecare an, când începe să se facă frig (cam după Black Friday), pornește un val de furturi. Cred că logica celor care fac aceste furturi este simplă. În caz că sunt prinși și se duc la pușcărie, măcar nu mai trebuie să-și bată capul cu cheltuielile de încălzire pe durata iernii. La închisoare au deja asigurată o masă pe zi și o “cazare” la căldură până trece iarna.

Mă așteptam însă ca în această iarnă să nu mai fie așa de multe furturi, având în vedere că din cauza pandemiei sunt mult mai multe persoane care stau acasă.

M-am înșelat.

Știți deja că fac parte din două grupuri. Unul al cartierului în care locuiesc, celălalt al cartierului vecin. Cred că nu trece o săptămână în care să nu văd cel puțin o spargere pe unul dintre grupuri. Iată mai jos două postări recente. Prima este de duminică, de pe grupul celuilalt cartier, cealaltă este de acum o zi, de pe grupul cartierului nostru.

Atenție, așadar. Se pare că s-au întors mulți profesioniști înapoi în țară și probabil că pot opera mai ușor acum când o mască nu mai este ceva neobișnuit de purtat pe stradă.

Duceți banii la bancă, montați un senzor antiefracție, o cameră de supraveghere, faceți un contract cu o firmă de pază. Luați-vă măsurile necesare.

furt

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Comanda online la IKEA mi s-a părut mai complicată decât m-aș fi așteptat

By | November 24, 2020

Să vă povestesc ceva amuzant. Marele plan pentru anul acesta era să scăpăm de cele două canapele și de fotoliul din sufragerie și să cumpărăm mobilă nouă. Partea care ar fi trebuit să fie grea era deja rezolvată. Știam deja ce canapea nouă vrem. Modelul Friheten de la IKEA, pe care îl verificam săptămânal online, că uneori mai intră la reducere. A și fost la reducere, doar că dacă am fi comandat-o nu aveam unde să o punem din cauza celor vechi.

Am încercat să le donăm pe cele vechi la începutul anului fără succes, iar apoi a venit pandemia. Ele erau foarte ok din punct de vedere funcțional și nu aveau semne de uzură, doar că modelul era un pic cam demodat și nu se mai potrivea cu planurile noastre. Pentru că după pandemie în continuare nu am găsit cui să le donăm, am decis să le vindem. Le-am pus pe OLX la un preț derizoriu și drept urmare le-am dat. Ar fi și aici niște peripeții de povestit cu OLX, dar poate într-un articol următor.

În fine, în secunda în care au ieșit canapelele pe ușă, am intrat pe ikea.ro să o comandăm pe cea nouă. Surprise! Culoare pe care o voiam noi nu mai era pe stoc. Deci după ce timp de nouă luni ne-am chinuit să scăpăm de cele vechi, când în final am reușit, canapeaua pe care o voiam nu mai era pe stoc la IKEA. Asta se întâmpla pe la începutul lui octombrie.

canapea friheten ikea

Bun, facem team meeting și decidem strategia: așteptam să revină pe stoc. Dar hai să întrebăm totuși când vor reveni. Mai întâi ne-am abonat la primit alertă pe mail când va fi produsul din nou în stoc. Apoi a dat Alice un mail, niciun răspuns. Peste o săptămână am cerut eu detalii pe Facebook Messenger și mi s-a sugerat să întreb prin chat-ul online de pe site-ul lor, care nu se activează decât când intri pe această pagină (și numai uneori, acum văd că nu este activ). Persoana cu care am discutat pe chat nu avea destule informații. Am reușit să aflu doar că este posibil să revină pe stoc undeva pe la jumătatea lunii noiembrie. Așa că până la urmă am fost nevoiți să mergem în magazin pentru informații mai precise. Am reușit să aflăm că vor veni câteva bucăți pe 17 noiembrie.

Bineînțeles că începând de pe 15 noiembrie noi deja dădeam refresh pe site-ul IKEA, așa că 16 am văzut-o în stoc la magazinul din Pallady. Buun! Excelent, unde-i butonul de comandă?! Nu este, că IKEA n-are. La IKEA trebuie să adaugi produsele într-un wishlist și apoi să apeși pe acel wishlist și de acolo să dai comanda. Ok, adăugăm tot în wishlist, dar tot nu vrea.

De ce? Nu știm, sistemul nu zice nimic, doar nu îmi dă voie să comand. Ok, intrăm din nou pe chat ca să aflăm.

  • Bună ziua, vreau să comand această canapea, dar nu pot…
  • Bună ziua, în ce zonă locuiți?
  • Aviației, Sector 1.
  • Canapeaua este în stoc în magazinul din Pallady, din această cauză nu vă lasă sistemul.
  • Ok … dar eu vreau să o comand. Cum facem?
  • Va trebui să o comandați din magazinul din Băneasa.
  • Dar acolo nu este pe stoc. Totuși eu vreau să o comand.
  • …. Va trebui să așteptați să revină pe stoc în Băneasa.
  • 😐 😐 😐 😐 …. Ok, îmi puteți spune când vine în stoc în Băneasa?
  • Un moment să verific.

*** Chat Încheiat! Este important pentru noi să aflăm părerea ta. Te rugăm să ne ajuți să îmbunătățim activitatea IKEA Contact Center completând un scurt sondaj aici. Mulțumim! ***

Așa că am așteptat să apară în stoc. Și a doua zi într-adevăr a apărut, deci informațiile persoanei din magazin au fost de încredere.

În cele din urmă am reușit să o comand, după ce sistemul mi-a mai făcut zile fripte și a trebuit să completez de 3-4 ori adresa de la zero. Nu se știe din ce motiv mistic îmi tot spunea că “Adresa nu este completată conform”, dar fără să-mi spună ce înseamnă acel conform.

Plasat comandă pe 17 noiembrie, plată 140 lei pentru transport, estimare de livrare duminică, 22 noiembrie între orele 16 și 20. SMS primit pe la ora 12, care mă anunța că produsele au fost încărcate în camion. M-a sunat băiatul de la livrare să verifice dacă sunt acasă. Au venit, au livrat, au plecat. Cred că au meritat din plin cei 140 lei plătiți pentru cele 120 de kg de canapea (3 cutii x 40 kg) cărate 3 etaje pe scări.

La ora 14 aveam deja canapeaua în casă. Am și montat-o. Ca bonus, era un pic agățată fix în cel mai vizibil loc. Din fericire a reușit Alice să meșterească acel fir și să-l bage la loc, așa că nu se mai vede.

În concluzie, înțeleg că IKEA este un magazin fizic, nu online, dar totuși, mult prea complicat procesul de comandă online. Noi știam canapeaua pentru că am dormit pe ea în mai multe împrejurări, dar dacă nu o știam atât de bine, am fi renunțat de mult la ea și am fi comandat-o în altă parte.

Ah, da, duminică seara, în timp ce stăteam pe canapea, am primit și mailul automat care ne anunța că produsul a sosit din nou în stoc. Deci cu vreo 7 zile întârziere 😀

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Am comandat un Pita Box de la Mace by Joseph Hadad

By | November 21, 2020

Restaurantul lui Joseph Hadad din Aviatorilor este închis încă de la debutul pandemiei. A deschis în schimb Mace, în centru, vizavi de Caju, celălalt restaurant al său. Din păcate nu am apucat să-l vizităm înainte să se înăsprească restricțiile. Însă recent am văzut că livrează prin Tazz. Așa că am dat o comandă de aici.

Am comandat “Unique Pita Box”, o cutie cu 4 preparate diferite, fiecare în câte o pită, alături de trei sosuri. La Tazz poți programa acum intervalul orar la care să se facă livrarea. Am dat o comandă într-o miercuri, undeva pe la ora 18, și am selectat livrare în intervalul 19-20. Totuși, livratorul ne-a sunat peste aproximativ 20 de minute, să ne spună că mâncarea este deja gata și că dacă suntem acasă, ar putea să ne-o livreze. Așa că a ajuns pe la un 18.50. Bănuiesc că dacă nu eram acasă, alternativa ar fi fost să o ia și să plimbe cu ea până după ora 19. Așadar, funcționează un pic diferit față de cum mă așteptam eu. Eu credeam că restaurantul va amâna prepararea până cât mai aproape de perioada de livrare.

Revenind la Unique Pita Box, a costat 48 de lei și a fost foarte bun. Noi l-am mâncat în două persoane, dar părerea mea este că e potrivit mai mult pentru o singură persoană cu apetit normal, nu două persoane cu apetit de vrăbiuțe, ca noi. Pitele sunt de dimensiunea 3-4 mușcături.

mace pita box

Una dintre pite se numește Frena Kebab și este carne din ceafă de vită, legume, murături, ceapă cu sumac și sos de iaurt. Gust destul de clasic, semăna cu un pulled pork.

Pita numărul doi este Sabich cu vânătă, oua coapte, roșii, murături, sos Amba cu mango si tahină. Cred că a fost preferata mea, mai ales din cauză că deși nu conținea carne, a fost super gustoasă. Gustul vinetelor din ea mi s-au părut demențiale.

Pita 3 este shaorma din pulpe de pui dezosate, ceapă cu ras el hanout, legume, murături de casă și sos tahini verde. Dintre toate, aceasta m-aș fi așteptat să aibă gustul cel mai banal, dar nu a fost deloc așa. A fost cea mai aromată.

Pita 4 avea falafel de linte cu legume, varză murată si tahina naturala. Foarte bun și acesta. Deși falafelul a fost din linte, nu din năut, tot avea un gust de falafel și nu se îndepărta de idee.

În cutie erau și 3 cutiuțe cu sosuri: Amba cu mango, sos de iaurt cu harissa dulce și ceapă și o tahina clasică. Mie mi s-a părut că toate pitele erau destul de bine închegate și dresate atât cât trebuie, nici fade, nici cu prea mult sos, așa că nu am folosit sosul din cutiuțe decât de curiozitate. Dintre toate, cel mai interesant mi s-a părut amba.

În concluzie, super bun acest box, mă bucur că am mai încercat și ceva diferit și vă recomand să-l încercați. Din păcate cam asta a rămas singura variantă de a ne apropia de fine dining. Dacă vă surâde ideea, puteți comanda un box de aici.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Am găsit în sfârșit un magazin de unde să-mi cumpăr o uniformă de polițist

By | November 20, 2020

Știți cum e, în viață trebuie să fii pregătit, nu știi niciodată când te sună tovarășii să participi la o percheziție. Și cum uniforma mea veche de polițist se cam scămoșase, chiar eram în căutarea unui magazin de unde să pot lua una nouă.

Din fericire acum totul este mai simplu. În timp ce mă uitam pe Instagram, am găsit un magazin online de unde poți cumpăra uniforme, cagule, cămăși și cam orice ai nevoie pentru a organiza o intervenție sau o percheziție reușită. De exemplu iată ce modele reușite de bluze au:

Poate vreți o geacă de piele, ca să arătați bad-ass în timp ce mergeți pe motor:

Sau poate una mai de iarnă, culoarea lime-green “trageți pe dreapta”. E la reducere, 439 în loc de 579 lei:

Vreți să-i faceți un cadou doamnei speciale din viața voastră? Say no more! Avem lănțișoare cu Glock (nu și cu pistol Carpați, sorry!), brățări cu cătușe (simbolul legăturii veșnice) sau chiar brățări cu caschetă, ca să știe toți băieții care se uită la ea că inima fetei este deja arestată.

Am lăsat ce-i mai bun la sfârșit. Băieți, în caz că vreți să fiți arestați în fiecare seară înainte de culcare, acum există și pijamale pentru fete:

Pe bune, magazinul ăsta chiar există, iar în spatele lui pare să fie “Sindicatul National al Polițiștilor SMART POL”. Pe site nu scrie nicăieri că ar fi replici sau diferite față de cele adevărate. Mi-am făcut și eu cont și am adăugat câteva produse în coș, aproape că mă mănâncă degetul să dau comanda, să văd dacă îmi livrează.

Știu că portul ilegal de uniformă a fost dezincriminat și că acum nu intri sub incidența legii decât dacă te dai drept polițist. Dar oare vânzarea acestor uniforme este legală?

(Nu știm, noi doar punem întrebări…)

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Încă 16 ani și poate vom fi la nivelul UE de colectare selectivă

By | November 19, 2020

Am citit rezumatul interviului dat de ministrul mediului, Mircea Fechet, la Europa FM și am putut să compar cu datele pe care le știam eu. Deci în 2015 România colecta selectiv 3% din deșeuri și avea target să ajungă până la 50% în 2020. Cinci ani mai târziu, am ajuns d-abia la 14%. Adică avansăm cu un vertiginos 2.2% pe an. Germania, Olanda, păzea! În ritmul ăsta în 16 ani ajungem unde sunt vesticii astăzi!

De ce avansăm așa greu? În primul rând eu cred că marea problemă este la importul ilegal de deșeuri. Cu asta cred că ar trebui început, aici este grosul. În România este de 3 ori mai ieftin să depozitezi gunoi decât în alte țări, așa că italienii trimit aici deșeurile. Probabil și francezii și nemții și mai mulți. Nimeni nu știe exact câte deșeuri și de ce natură intră în țara noastră. Trebuie crescute prețurile pentru depozitare, controale la graniță, urmărite mașinile, amenzi și dosare penale.

După ce rezolvăm problema asta, ar mai fi cea cu colectarea separată a deșeurilor în gospodării.

Ministrul crede că aici principala problemă este că gospodăriile și blocurile nu au pubele separate.

Newsflash. Blocul în care locuim noi are de 3-4 ani pubele separate. Vreo 5-6 la număr. Două pentru fracția uscată, una pentru plastic și metal, una doar pentru PET-uri, una pentru hârtie și posibil să mai fie ceva. Când au adus cei de la Romprest pubelele noi, au împărțit și pliante în care detaliau schema după care vor fi ridicate deșeurile: luni fracție uscată, miercuri reciclabile, vineri iar fracție uscată. Tot în acele pliante, locatarii erau avertizați că vor fi amendați dacă nu respectă clasificarea. Și culmea, toți locatarii s-au conformat.

A crescut inima în minte când am văzut deșeurile așa bine sortate și d-abia așteptam să văd cum vin să le ridice. Rezultatul a fost că luni au venit și le-au aruncat pe toate grămadă în mașină. Miercuri la fel, vineri la fel. După două săptămâni am dat telefon la Romprest, iar scuza șefului cu care am vorbit la telefon a fost că femeia de serviciu e de vină, că le-a scos toate tomberoanele, nu doar pe cele care ar fi trebuit. L-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă femeia de serviciu ar fi scos și o bombă nucleară pe lângă acele tomberoane. Ar fi ridicat-o și pe aceea? Nu mi-a răspuns. Nici nu s-a întâmplat nimic. Le ridică în continuare la fel, deși locatarii în principiu își dau silința să le sorteze.

Așadar, părerea mea este că principala problemă aici este firmele de salubritate doar se prefac că reciclează. Iar asta de-a lungul timpului a scăzut încrederea oamenilor în procesul de reciclare. Spune-le orice le-ai spune, că știu ei că de fapt deșeurile nu se ridică separat! Toate sunt amestecate! Este o conspirație, doar ca să ne pună pe noi să facem un efort în plus!

În concluzie, mie mi se pare că ministrul este un pic rupt de realitatea din teren. Trebuie stopate importurile ilegale de deșeuri și lucrat la educația populației. Să știe toată lumea cap-coadă care este traseul deșeurilor, să înțeleagă fiecare gospodărie ce ar trebui să arunce unde și să vadă orice Gigel cu ochii lui cum se reciclează o cutie de Cola. Și amenzi pe bune dacă nu se conformează.

În rest, nici nu-mi vine să visez la garanție de 50 de bani pentru fiecare PET returnat.

Poza este cu un trotuar din New York.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook