Din nou la Le Bab Centrul Vechi – Top 3 preparate care merită încercate

By | February 19, 2023

Le Bab are o poveste interesantă. Primul lor restaurant a fost deschis la Londra, în Soho, în 2015 iar în 2019 au venit și în București. După ce au deschis vreo 4 restaurante prin Londra, când s-au deschis îndeajuns de siguri pe ei, au deschis și în București. În 2021 am fost prima dată la Le Bab și am mâncat foarte bine, în ciuda faptului că-i un restaurant din Centrul Vechi. Mâncarea lor este un fusion dintre influențe orientale, asiatice și europene și sunt genul de restaurant cu meniu mic.

Din 2019 și până acum am tot comandat de la ei de pe Tazz. Fac niște sandwich-uri cu pui foarte bune, pe care vi le recomand. În restaurantul din Centrul Vechi au însă preparate pe care nu le livrează prin servicii de food delivery. Așa că merită să le faceți o vizită.

Am revenit și noi, și la fel ca prima dată, mâncarea ni s-a părut foarte bună și pare că și mai bine prezentată de data aceasta. Iată trei preparate pe care vi le recomand:

1. Beignets cu trufe

Ei, nu-s chiar beignetes. Beignetes sunt de fapt gogoșile franțuzești. În acest preparat nu-i nici urmă de aluat. Sunt mai mult niște chiftele, dar probabil că “chiftele” nu sună așa sexy 🙂

Conțin chives, parmezan, ulei de trufe și maioneză cu usturoi. Au fost extraordinar de bune. Alice este de acord, deși ea nu este neapărat fan trufe.

2. Cojile de cartofi prăjite

De fiecare dată când spun că am mâncat “coji de cartofi prăjite”, toată lumea ridică o sprânceană. Dar chiar sunt bune. De fapt sunt niște cartofi prăjiți cu tot cu coajă. Unele bucăți sunt mai subțiri și crocante, altele mai groase și moi la interior. Merg foarte bine cu sosul pe bază de maioneză alături de care vin:

Porția este generoasă, apropo. Aș spune că o porție la două persoane este de ajuns.

3. Dumplings cu vită și creveți

Erau specialitatea zilei, așa că nu știu dacă le veți mai găsi în meniu. Sunt găluști în stil chinezesc, fierte, cu umplutură de carne de vită și creveți. Au venit într-un sos bun și cu un tufiș de micro-ierburi deasupra.

Au fost foarte bune. Chiar dacă nu le vor mai avea în meniu, ideea este că merită să încercați specialitatea zilei la Le Bab. Data trecută aveau piept de porc cu crustă crocantă la specialitatea zilei și nu ne-a părut rău că l-am încercat.

Am mai încercat și alte lucruri din meniu. Humus-ul cu puțin ulei cu usturoi și boabe de rodie a fost și el bun. Se vede în distanță în această poză:

Am comandat și o garnitură de broccolini tras în unt cu harissa. Mai gătim și noi acasă broccolini, când găsim la supermarket, că de regulă se găsește destul de rar. Brocolini-ul este de fapt o legumă diferită de brocoli. Este o cobinație dintre broccoli și varza chinezească … și seamănă cu sparanghelul. Îl vedeți cum arată în articolul de aici.

Este foarte bun tras în tigaie și apoi cu niște zeamă de lămâie stoarsă pe deasupra. La fel a fost și cel de la Le Bab, cu mențiunea că nu am simțit harissa din unt. Să nu vă fie teamă așadar că veți simți ceva picant.

Am băut și o bere bună. Patos îi zice. Este un IPA foarte fructat, pe care sper să-l găsesc de cumpărat și prin alte locuri:

De fapt au o mulțime de cocktail-uri în meniu. Mai degrabă pentru ele ar trebui venit aici decât pentru bere. Dar eu am avut poftă de-o bere în acea seară.

În rest, chelneri foarte politicoși, dezghețați și rapizi. Totul a fost ok cu servirea și mâncarea. Vă recomand deci și a doua oară să încercați Le Bab.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: