Cineva mi-a dat un tip că dacă vreau să plantez un pom și să fiu sigur că se prinde, la Pepiniera Băneasa ar fi soiuri rezistente. Și cum voiam să plantez unul în București pe final de sezon, am zis să mă duc la pepinieră ca să maximizez probabilitatea de a avea un pom la primăvară.
Vizita a fost cel puțin interesantă. Să vă explic…
Pepiniera sau … “Stațiunea de dezvoltare cercetare pentru pomicultură” are și un site făcut în ’89, unde am găsit următoarea descriere:
“Sediul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa este în Bucureşti, Bd. Ion Ionescu de la Brad, nr. 4, sector 1, într-o clădire istorică, fostă reşedinţă a Mareşalului Ion Antonescu şi sediul Consiliului de Miniştri în timpul Primului Război Mondial. Clădirea face parte din patrimoniul architectural al României, personalitatea sa integrându-se armonios cu specificul Staţiunii. (…)
Edificiul aparţine acum Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa care a renovat clădirea şi a încercat să o aducă la strălucirea de altădată, fiind în simbioză totală cu trecutul istoric al acestui monument.”
Expectations?
Eu mă gândeam că mă duc acolo și că dau cu ochii de o grădină mare. Probabil mă preia un consultant și mă plimbă prin acea grădină, povestindu-mi istoria fiecărui soi în parte. Apoi mă întreabă ce vreau să cumpăr, unde vreau să plantez, îmi aleg pomul pe care vreau să-l cumpăr, mi-l scoate din pământ și îmi dă câteva sfaturi pentru plantarea lui.
Reality
În primul rând, Waze m-a dus greșit. Este pentru prima dată când se întâmplă ca Waze să rateze destinația. Ba chiar și Google Maps crede că destinația este pe partea opusă a drumului. Am găsit până la urmă intrarea. Este mascată de fapt de o un mare afiș cu “Mecanica – Tinichigerie – Vopsitorie – ITP”. Ok, poate între două altoiri, oamenii mai fac și câte un ITP, nothing wrong with that.
După ce m-am apropiat am văzut și afișul cu pepiniera. Este cel de deasupra:
Eh, nu-i nimic. Sunt sigur că în spatele acelui gard este castelul cu grădină cu pomișori.
Am intrat și am dat rapid cu ochii de grădina burgheză. Așa arăta:
Un gard cu o poartă șubredă, trei-patru oameni așteptând într-o coadă dezorganizată, un afiș cu câteva specii de pomi și un morman de nisip fix în locul unde ai fi stat să citești acel afiș. De partea cealaltă a gardului, trei nenici în salopete murdare cu un chef de viață și de muncă mai ceva decât cheful lui Iohannis de a vorbi.
Bun, eu eram hotărât că vreau un cireș. Mi-am așteptat rândul și când am ajuns în fața porții discuția s-a întâmplat cam așa:
- Bună ziua, aș dori să cumpăr un cireș…
- Avem cireș roșu-galben și cireș amar.
- Și care este diferența dintre ei? Aș vrea să-l plantez în București, în sol argilos și cam acid. Care este mai rezistent?
- Amândoi sunt rezistenți.
- Ok … cum este cireșul amărui?
- Face cireșe amărui.
- Ok… și sunt bune la gust?
- Sunt amărui.
- Dar sunt bune?
- Sunt amărui, dar sunt bune.
- Și cireșul roșu-galben?
- Face cireșe roșii și galbene.
- Ok… dați-mi câte unul din fiecare. Cum îi plantez?
- În pământ.
- (no shit Sherlock?!) Păi în pământ, că doar nu în beton. Dar cât de adâncă să fie groapa, cât de des să îi ud șamd.
- Faceți o groapă de 40×40 cm, îi tăiați rădăcinile, puneți gunoi de grajd pe fundul gropii, puneți pământ și bătătoriți bine, apoi udați cu o găleată de apă. Dacă în trei zile plouă, bine. Dacă nu, îl mai udați în trei zile.
La orice întrebare alegeau practic răspunsul care presupunea efortul minim de a vorbi. O doamnă de la rând a început o întrebare cu “pentru o zonă mai deluroasă și mai umedă…“. N-a apucat să termine întrebarea că după gard i s-a răspuns “merge pomul x și pomul y, nu merge pomul z și pomul ț”.
Eu mi-am luat pomișorii scoși din pământ, cu pământul atârnând din ei și am plecat. În drum spre ieșire am văzut și o grădină cu ceea ce păreau plante decorative. Părea cea mai tristă grădină pe care am văzut-o:
La poartă m-a abordat un nene îmbrăcat cu un sacou gri peste un pulover. Nu știu care era treaba cu el, părea tolerat de cei trei nenici de după gard. M-a întrebat ce am cumpărat și mi-a spus că și peste drum este o doamnă care vinde pomi fructiferi. I-am mulțumit și i-am spus că nu avem nevoie decât de un copăcel.
Apoi m-am întors să întreb daca nu cumva au și gunoi de grajd de vânzare. Am interacționat din nou cu domnul carismatic, care m-a poftit în fitofarmacie, care era lipită de grădină, și mi-a adus o caserolă de îngrășământ. Așa arăta fitofarmacia:
La ieșire m-a abordat din nou domnul cu sacou gri. “Ați cumpărat îngrășământ? Nu vreți și niște pomi fructiferi? Vedeți la doamna de peste drum, că are prețuri bune.“. I-am spus din nou că am cumpărat doi cireși și sunt de ajuns.
Apoi m-am dus până la mașină și m-am întors pentru o a treia oară, ca să iau mai mult îngrășământ. Nenea plantatorul mi-a vândut tot îngrășământul pe care îl mai avea în fitofarmacie. Adică încă o caserolă și alte două punguțe mici.
La plecare iar ma abordat domnul cu sacou gri. Venea spre mine dar apoi a zis “Ah, parcă am mai vorbit, ați luat doi cireși, nu?”. Am dat din cap că da și și-a pierdut interesul.
Și în final s-a terminat aventura. M-am urcat în mașină și m-am dus să plantez cireșul amărui și cireșul roșu-galben.
Vorba aceea: “It was fun, let’s never do that again.”.
